Care erau plantele medicinale ale dacilor. Denumirile păstrate până astăzi din două documente antice celebre
0Vitală pentru toate comunităţile antice, medicina a ocupat un loc central şi important în viaţa de zi cu zi. Dacii sunt recunoscuţi pentru numeroasele cunoştinţe pe care le-au deprins în acest domeniu, cunoscând calităţile plantelor tămăduitoare, momentele lor de recoltare, procedeele de prelucrare şi preparare a leacurilor binefăcătoare.
Numeroase denumiri dacice de plante medicinale sunt cuprinse în două lucrări antice de medicină, prima aparţinând lui Dioscoride Pedanios, iar a doua lui Pseudo Apuleius.
Conform atestărilor unor istorici medievali, printre care se găseşte şi Iordanes, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar această cunoaştere era asociată cultului lor religios. Seneca aflase şi el despre „acele ierburi ale căror rădăcini strivite distilează ucigătoare sucuri” şi servesc magiei fioroase a Medeei, ierburi care cresc la Dunăre.
Tocmai datorită acestui interes şi talent al dacilor cu privire la cunoaşterea şi folosirea plantelor medicinale, există în prezent unul dintre cele mai importante tezaure de limbă dacă pe care l-a lăsat istoria. Cele două lucrări menţionate se referă la un număr de 53 plante, genuri sau specii distincte.
Comentarii despre denumirile geto-dacice de plante notate în scrierile lui Dioscorides şi Pseudo-Apuleius şi despre plantele cărora aparţin aceste fitonime se găsesc şi in cartea "Contribuţii la cunoaşterea limbii geto-dacice. Denumirile dacice de plante" scrisă de Constantin Drăgulescu şi Radu Drăgulescu. Autorii analizează (alfabetic) toate numele dacice de plante, oferind informaţii despre presupusele etimologii si semantici ale acestora dar si despre identificarea speciilor notate sub aceste nume. Aproximativ un sfert dintre numele "dacice" au aceeaşi semantică pe care o regasim si în numele greceşti şi latine notate în aceleaşi lucrari vechi. Se precizează si timpul cand au fost culese aceste nume geto-dacice şi zona de unde au fost semnalate (cele mai multe de pe teritoriul Dobrogei actuale). Deci numele sunt, cele mai multe getice, dar geţii şi dacii vorbeau aceeaşi limbă cu unele mici deosebiri.
Denumiri de plante în limba dacă şi corespondentul în limba română
”Din cele 40 de nume dace care apar în listele de sinonime ale lui Dioscoride, opt (adică 20%) sunt latine (aprus, cercer, curionnecum, lax, petrina, polpum, rutastra, chordela), cinci (12,5%) sunt greceşti (crustane, ormea, sciare, phityphtela, zuuster) şi 27 (67,5%) sunt daco-trace (anarsexe, blis, boudathla, gonoleta, dacina, dielleina = dieleia, diesema, duodela, dyn, caropithla, dinuboila, coala, coicolida = coicodila, cotiata, mantia, mizela, olma, priadila, prodiorna, propedila, rathibida, salia, seba, sicunux, teudila, tulbela = tulla, zena). Listele lui Pseudo-Apuleius au 32 de apelative dace, din care nouă sunt latine (absentium rusticum, abiana, amolusta, aurumetti, bitumen, chordela, lax, torsoria, uaticina), opt greceşti (crustane, dracontos, eurupillene, parithia, peripomasta, sciare, scimpeax, syreon) şi 15 daco-trace (adila, apropria, budalla, caecolida, dielina, diesapter, dinubula, diodela, discopela, mantia, olma, propedila, taudila, tirsozila, usazila). Astfel, în intervalul de timp dintre alcătuirea listelor lui Dioscoride şi ale lui Pseudo-Apuleius, numărul plantelor daco-trace a scăzut de la 27 la 15”, afirmă Ioan I. Russu în ”Limba traco-dacilor”, în care îl citează Dimităr Decev.
Între cuvintele din limba română actuală, a căror origine dacică este recunoscută ca foarte probabilă sau chiar sigură, se găsesc, cu o pondere apreciabilă, nume de plante. Numele de plante pot fi cu uşurinţă incluse printre capitolele lexicului în care exista o importantă dezvoltare a formelor de civilizaţie daco-getă, suficientă pentru a oferi o rezistenţă remarcabilă la influenţa altor limbi, inclusiv a limbii latine. Cele 78 de nume dace de plante, împreună cu numele de persoane şi cu denumirile geografice transmise documentar sau epigrafic, sunt desigur în continuare obiectul de studiu al lingviştilor. Ei vor putea astfel să găsească unele dintre legile specifice ale evoluţiei limbii dace, sub influenţa limbii latine, către limba română.