Calvarul unei românce de 18 ani obligată să se prostitueze în Anglia. Cum a fost păcălită de un „lover boy”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra avea doar 18 ani la momentul plecării spre Anglia. Foto Adevărul

O tânără de doar 18 ani din judeţul Alba a trăit, timp de câteva luni, un veritabil coşmar în Anglia. I s-a promis că va lucra într-o fabrică de ciocolată, dar a ajuns să fie obligată să se prostitueze.

Trei persoane din oraşul Ocna Mueş, o femeie şi doi bărbaţi, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea.

Procurorii DIICOT Alba Iulia au reţinut în rechizitoriu faptul că Mirela M., Bogdan M. şi Sebastian Z. au fost implicaţi în perioada decembrie 2020 - martie 2021, în activităţi specifice de trafic de persoane. 

Cei trei au efectuat acte de recrutare, transport şi adăpostire faţă de o tânără care în prezent are aproape 20 de ani, domiciliată în comuna Noşlac, în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Recrutarea tinerei s-a făcut de către unul dintre bărbaţi prin metoda „lover boy”, acesta spunându-i fetei că o iubeşte, că se va căsători cu ea, cerându-i să meargă cu el şi familia lui în Anglia, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă la o fabrică de ciocolată.

Acceptul tinerei a fost determinat de mai mulţi factori obiectivi şi subiectivi, explicaţi pe larg în raportul de expertiză psihologică efectuat în cauză, între care cel mai important a fost lipsită de experienţă de viaţă a acesteia, având în vedere că abia împlinise18 ani. Astfel, în 15 ianuarie 2021, tânăra a plecat înspre Anglia împreună cu cei trei, cu un autocar. 

A acceptat de frică că va fi lăsată singură

Biletul de transport a fost plătit de inculpaţi, rezervarea fiind efectuată telefonic. Cei patru au ajuns în Anglia în 17 ianuarie, la Birmingham. De aici aceştia s-au deplasat până în Wolverhampton, unde exista o locuinţă închiriată.

„Odată ajunsă în Anglia, cei trei inculpaţii i-au spus fetei că va trebui să practice prostituţia în folosul lor, iar în caz contrar o vor scoate afară din casă. De teamă că va rămâne singură în Anglia, fără a cunoaşte limba sau a avea cunoştinţe prin zonă, fără a avea posibilităţi materiale şi având un intelect liminar, persoana vătămată a fost de acord cu acest lucru (conform raportului de expertiză psihologică a văzut acceptarea ca fiind singura soluţie de supravieţuire în acel mediu). I se luau toţi banii obţinuţi din prostituţie. Relaţiile cu clienţii se consumau în principal în casa în care locuia cu inculpaţii”, se mai susţine în ancheta DIICOT Alba Iulia. 

În perioada în care s-a aflat în Anglia, tânăra era supravegheată permanent de cei trei. I s-a luat cartela telefonică de România şi i s-a dat o cartelă telefonică de Anglia, pe care i s-au salvat doar numerele lor. Din locuinţa unde a fost cazată, tânăra a putut comunica pe telefonul respectiv, prin internet pe messenger (de regulă pe live, dar şi mesaje scrise) cu mama ei (care se afla în Spania), cu bunica în ţară, alte persoane, comunicările fiindu-i însă supravegheate de către inculpaţi, motiv pentru care nu a putut relata ceea ce se întâmpla în realitate.

„Eram cea mai mică dintre fete”

Fata nu era singura care practica prostituţia în casa respectivă. În motivarea instanţei apar declaraţii ale acesteia, în care aceasta explică cum a fost obligată să practice prostituţia. 

„Eu eram cea mai mică dintre fetele care practicau prostituţia în acea casă. Programul de muncă se întindea până noaptea. Clienţii începeau să vină seara la 11,00 şi programul dura cam până la 3,00 noaptea. Pe timpul zilei nu veneau clienţi. S-a întâmplat să mă cheme de mai multe ori ca să mă prezinte clienţilor ca aceştia să aleagă între mine şi L. mama lui Sebastian”, le-a spus tânăra procurorilor DIICOT. Aceasta a completat că tarifele percepute erau de 30-40 de lire. 

Cei patru au plecat din Anglia, pentru a reveni în România, în data de 5 martie 2021. Întoarcerea în ţară ar fi fost determinată în principal de anumite probleme de sănătate avute de părinţii femeii (Mirela M.) care se prostitua, la rândul ei, în Anglia. Pe drumul de întoarcere tânăra a fost avertizată să nu reclame la poliţie ce s-a întâmplat în Anglia, fiind ameninţată în caz contrar cu acte de violenţă. Imediat ce a ajuns acasă, la familia buncii, în 8 martie 2021, aceasta a relatat ce i s-a întâmplat în Anglia, fiind sesizată poliţia.

Dosarul penal a parcurs prima etapă de judecată. Pe 27 ianuarie 2022, Tribunalul Alba a pronunţat prima hotărâre. Mirela M. (39 ani) a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare. Bogdan M. (41 ani) a primit 3 ani şi 6 luni în regim de detenţie, iar Sebastian Z. (30 ani) a fost condamnat la 3 ani cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. Cei trei, în solidar, trebuie să în plătească tinerei daune morale în valoare de 5.000 de euro. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel.

Vă mai recomandăm:

 

O companie din Singapore cumpără, pentru China, minereul de la cea mai profitabilă mină de cupru din România

 

Suporteri filaţi de Securitate la meciul România - Italia din martie 1989. Cum au ajuns italienii acasă la două românce

 

Milionar al anilor '90, de negăsit de 10 ani. Când se va prescrie pedeapsa primită de Dorel Tamaş

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie