Bolile care măcinau populaţia din Apuseni în perioada interbelică. Sifilisul şi alcoolismul erau „primejdii naţionale“
0Una din marile provocări ale perioadei interbelice a fost sănătatea publică. Moţii „trăiesc într-o mizerie economică, culturală şi sanitară cum nu se poate mai grea”, iar „Ţara Moţilor este „secerată de mizerie şi boli sociale”, reflectau autorităţile în anii '30.
Presa vremii, de asemenea, trăgea frecvent semnale de alarmă asupra situaţiei critice în care se zbătea regiunea. Tuberculoza, bolile venerice, alcoolismul produceau adevărate calamităţi. Sifilisul şi alcoolismul erau considerate flageluri ale imoralităţii, în timp ce sărăcia şi lipsa de igienă dădeau tuberculoza, pelagra, paludismul etc. Acestea erau moştenite, evident, din perioadele anterioare, când demersurile de combatere se dovediseră destul de timide. Atât în Ungaria de la cumpăna veacurilor XIX-XX, din care făcuse parte Transilvania, cât şi în România se încercaseră măsuri pentru disciplinarea păturilor populare, pentru convertirea acestora la virtuţile de ordine, moderaţie, sobrietate.
Profilaxia socială, ce a continuat cu şi mai mare amploare în decadele interbelice, a însemnat cultivarea responsabilităţii individuale faţă de propria persoană şi faţă de comunitate. Discursul igienist, mulat pe modelul medical, se axa pe moderaţie şi prevedere. Oamenii primeau poveţe relativ la hrană, igienă, la temperanţa faţă de alcool. Au fost înfiinţate structuri naţionale de igienă publică.
Sifilisul era văzut ca „primejdie naţională”. Despre prezenţa lui în Ţara Moţilor, ziarul Vestea puncta la 1924: „Răspândirea sifilisului a luat în ultimii ani o proporţie extrem de îngrijorătoare în toată ţara. Statistica vorbeşte de o primejdie, care ameninţă cu degeneraţie generaţiile viitoare ale neamului nostru. Numărul bolnavilor a crescut cu zeci de procente. Lipsa mijloacelor de tratament, scăderea nivelului moral, datorite războiului mondial, mizeria celor de la sate, virulenţa puternică în ultimii ani a bacteriilor de sifilis, iată câteva din cauzele răspândirei atât de repede a acestei boale moraliceşte şi trupeşte distrugătoare.”
Acelaşi ziar menţiona şi eforturile autorităţilor sanitare în scopul opririi răspândirii. ”S-au luat unele măsuri administrative pentru luminarea sătenilor despre primejdia ameninţătoare, s-au tipărit în acest scop broşuri, afişe de propagandă, s-au înfiinţat ambulatorii, unde bolnavii sifilitici găsesc un tratament gratis. În judeţul nostru care şi înaintea răsboiului a fost unul dintre cele mai infectate, s-au înfiinţat ambulatorii în Alba Iulia, Zlatna, Abrud şi Blaj. Statistica cea mai tristă o are dintre aceste ambulatorii cel din Zlatna şi Abrud. În Întreampoaie, Valea Dosului, Bulbuc, Răcătău, Valea Mare, Almaşul Mare este o situaţie extrem de tristă. Eşind medicul la faţa locului a constatat că jumătate din fumurile acestora sunt infectate de sifilis. Medicii au cutreierat satele din ţara moţilor şi cu ajutorul preoţilor au luminat poporul despre urmările acestui flagel, făcând un adevărat apostolat. Ca un progres este de semnalat că populaţia din raionul Zlatna-Abrud cere cu o încredere deplină injecţiile de salverzan de la ambulatorii”, se preciza în ziarul Vestea.
Situaţia sanitară continua să fie una tragică şi în anii 30, considerată în egală măsură o moştenire cauzată de indolenţa stăpânirii maghiare anterioare anului 1918, dar şi lipsei unor intervenţii ferme ale oficialităţilor de după unire, astfel încât moţii trăiau practic în aceleaşi condiţii neigienice şi nespecifice secolului XX. Se organizau anchete pentru depistarea bolnavilor şi predarea lor la centru fix pentru tratament. „Cea mai vrednică populaţiune românească, Moţii, se stinge, roasă de sărăcie, sifilis şi alcoolism”, nota Buletinul eugenic şi biopolitic ce apărea sub egida Secţiei medicale a Astrei. O anchetă medicală întreprinsă în câteva comune din Alba la 1930 dădea rezultate îngrijorătoare: într-una din localităţile investigate, nu mai puţin de 15% din locuitori erau sifilitici.
„Locuinţele lor sunt formate din câte o cameră de 4x4 m, scunde, cu geamuri mici şi fixe şi dintr-o tindă în care de obicei este cuptorul de pâine şi magazia de bucate. În camera de locuit sunt îngrămădiţi toţi membrii familiei, ba de cele mai multe ori locuiesc şi două-trei familii la un loc, fiind astfel îngrămădiţi peste 8-14 persoane, la care iarna se adaugă oile cu mieii etc. În felul acesta bolile molipsitoare se transmit foarte repede şi uşor. La toate acestea se mai adaugă traiul mizerabil, hrana insuficientă şi rudimentară cu care se hrănesc. Munca istovitoare, traiul insalubru şi subalimentar pe care-l duc, slăbindu-le organismul, este firesc să-i arunce în ghearele tuberculozei, care în această regiune face ravagii de nedescris”, se scria în bilanţul realizat de Astra în urma congresului ţinut la Abrud în 1938.
O altă problemă de primă importanţă era alcoolismul. În epoca faimoasei prohibiţii americane au existat, în fapt, măsuri antialcoolice în mai toate statele cu pretenţii ale lumii, luând aici în considerare atât iniţiative legislative cât şi demersuri ale unor organizaţii. De exemplu, o ligă antialcoolică a existat şi la Blaj, cu puţină vreme înainte de izbucnirea Marelui Război şi pe timpul acestuia. În anii interbelici, măsurile legislative au continuat, vizând controlul comercializării şi consumului de alcool. Fenomenul a intrat sub imperiul medicalizării. Societatea Astra şi-a continuat campaniile de informare a maselor cu privire la ravagiile alcoolismului. Deopotrivă, a existat o bogată literatură antialcoolică. Prin consumul ridicat de spirtoase, Transilvania era mai expusă fenomenului.
„În judeţul nostru, de o vreme încoace, se instalaseră, fără observarea căilor legii, o mulţime de cârciume. Acest lucru era împreunat cu o mulţime de abuzuri şi corupţii”, trăgea un semnal de alarmă presa vremii. Ca urmare s-au efectuat controale severe şi s-a interzis vinderea oricăror băuturi spirtoase fără brevet legal.