Bărbat din Câlnic acuzat de tentativă de omor, condamnat la 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Câlnic, judeţul Alba, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 5 ani de închisoare în regim de detenţie pentru tentativă de omor. Lazăr Victor Raiemond a înjunghiat cu un cuţit un tânăr în vârstă de 25 de ani.

Lazăr Victor Raiemond a fost trimis în judecată în luna decembrie 2012 şi a fost condamnat la primul termen de judecată. Bărbatul a recunoscut fapta şi a beneficiat de reducerea pedepsei cu o treime. Sentinţa Tribunalului Alba a fost pronunţată luni, 11 februarie, şi poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Infracţiunea a avut loc în noiembrie 2012. Într-o parcare de camioane situată pe strada Industriilor din municipiul Sebeş, s-a produs un conflict spontan între cei doi bărbaţi, în timpul căruia victima a fost lovită cu un cuţit în zona abdominală.

În urma agresiunii victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, medicii stabilind că leziunile suferite pot fi de natura celor care pun în primejdie viaţa. Lazăr Victor Raiemond a fost reţinut de procurori, iar judecătorii au emis pe numele său mandat de arest preventiv. Bărbatul se află, în continuare, după gratii, fiind încarcerat la Peniteniciarul Aiud.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort