Asistenta şefă a Secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia: Curajul nostru dispare când oamenii nu respectă regulile
0Asistenta şefă a Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Marcela Vîlcan, transmite un mesaj prin care îşi exprimă indignarea cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de prevenţie a răspândirii coronavirusului în comunitate.
De la şcoală şi până la magazinul de cartier, oamenii poartă masca sub bărbie, constată aceasta.
”Şi ştiţi ce este cel mai trist? Faptul că nu zăresc nici o luminiţă la capătul tunelului…” a scris Marcela Vîlcan. Aceasta se ocupă de bolnavii Covid încă de la începutul epidemiei.
Postarea ei a fost distribuită şi de prim-adjunctul şefului ISU Alba, Ovidiu Costea: ”În spatele acestor cuvinte stau zeci, sute sau poate mii de oameni care şi când nu mai pot, mai pot un pic! Haideţi să-i ajutăm şi mai ales haideţi să ne ajutăm pe noi toţi ca efortul nostru, pâna la urmă, să nu fie în zadar!”
Marţi, în Alba erau peste 1.180 de cazuri active, iar presiunea pe spitalele din judeţ este foarte mare. Tot marţi, la nivelul judeţului, incidenţa cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile era de 2,53, cea mai mare din ţară, după Bucureşti.
Postarea Marcelei Vîlcan:
”Aş fi început atât de frumos… Aş fi început cu mirificul „A fost odată, ca niciodată…”, dar pentru că povestea noastră pare să nu aibă un sfârşit pe care să îl putem deduce, pe care să îl putem vedea, nu pot începe decât astfel:
Am fost plini de elan, puternici şi curajoşi atunci când mulţi în jurul nostru se ascundeau, am fost mereu alături de fiecare dintre cei care cu sau fără voia lor ne-au trecut pragul, am fost dedicaţi de la început şi până la sfârşit. Am mângâiat chipuri şi suflete, am îmbărbătat pe cei care au avut nevoie de acest lucru, am fost familia fiecăruia, pentru mai mult sau mai puţin timp, atât cât ne-au fost pacienţi.
Am tratat şi am îngrijit cum am ştiut noi mai bine şi cei mai mulţi dintre voi aţi plecat acasă bine. Am primit de la voi mulţumirile atât de necesare pentru a putea merge noi mai departe. Am primit ce-i drept şi ocare, dar nu au fost multe şi le-am iertat şi le-am uitat.
Acum,
Am pierdut din elan şi puteri, iar curajul începe să dispară şi el din cauza comportamentului multora dintre semenii noştri. Când ştii că toată lumea „trage la aceeaşi căruţă”, depăşeşti orice, că se numeşte oboseală care atinge tangenţial epuizarea, că se numeşte stres ori presiune psihică.
Dar când ştii (pentru că le trăieşti) eforturile pe care le depui de peste o jumătate de an, iar atunci când intri în magazinul din cartierul în care locuieşti şi vezi cum doamna de la casierie stă cu nonşalanţă cu masca pe bărbie, servind un client care la rândul său este şi el fără mască, simţi că te părăseşte orice urmă de înţelegere.
Când intri în sucursala CEC şi vezi cum toţi, dar absolut toţi angajaţii de la ghişee stau la fel, cu masca sub bărbie, atunci nu te mira că refuz să îţi înmânez cartea de identitate şi prefer să o ţin eu, astfel încât să poţi citi datele de pe ea. Când îţi mai spune şi copilul că există şi câte un cadru didactic care poartă masca la ore, la fel ca vânzătoarea de la magazinul din cartierul tău, stai şi te întrebi: „Cu ce am greşit, Doamne?”
Şi ştiţi ce este cel mai trist? Faptul că nu zăresc nici o luminiţă la capătul tunelului…”.