Ambasadorii Şcolii ”Avram Iancu” din Alba Iulia: şase elevi au participat la conferinţa internaţională pe model ONU în Bosnia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase elevi care au reprezentat România la evenimentul din Bosnia Herţegovina

Şase elevi ai Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Alba Iulia au participat în perioada 14-17 aprilie 2016, în Banja Luka, Bosnia Herţegovina, la cea de-a IV-a Conferinţă Internaţională pe Model ONU – BaLMUN. Şcoala a fost reprezentată pentru al doilea an la acest eveniment, fiind prima din România care participă la un astfel de exerciţiu internaţional complex de simulare academică.

Elevii Georgiana Bărbănţan, Bogdan Costea, Diana Curcă, Raluca Groza, Tudor Jinga şi Nicole Pascu au dovedit, prin participarea la conferinţă, faptul că pot aborda subiecte foarte importante şi serioase cu care se confruntă lumea în aceste momente, şi, mai mult decât atât, pot chiar să le gândească, să le găsească soluţii, să realizeze conexiuni şi să aducă argumente pro sau contra

Conferinţa este o simulare academică a comitetelor Organizatiei Naţiunilor Unite. Ceremonia de deschidere, care a avut loc la Teatrul Naţional din Banja Luka, l-a avut ca invitat special pe Ministrul Educaţiei şi Culturii din Republica Srpska, Dane Malešević, care a susţinut în discursul său că această conferinţă este importantă nu numai pentru liceul organizator, ci mai ales pentru Banja Luka şi pentru Republica Srpska.  Astfel de conferinţe Model ONU au loc peste tot în lume, cu precădere pe teritoriul Statelor Unite, dar şi în Europa, şi în general adresându-se elevilor de liceu şi studenţilor - dar în România este considerat a fi un fenomen relativ nou. Totuşi, BaLMUN (acronimul pentru Banja Luka Model United Nations) este o conferinţă la care participă elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. În acest an au participat 310 de elevi de la 25 de şcoli din 12 ţări: Suedia, Montenegru, Slovenia, Macedonia, Bosnia Herţegovina, Rusia, Croaţia, Serbia, România, Statele Unite ale Americii, Pakistan şi Zimbabwe.

Fiecare echipaj are între 5 şi 6 membri, numiti delegaţi, fiecare participant jucând rolul unui diplomat al unei ţări - alta decât cea de origine - şi susţinând poziţia ţării reprezentate în conformitate cu probleme internaţionale dezbătute. Cele 6 comitete au fost: Mediu, Dezvoltare, Socio-Umanitar, Economic-Financiar, Sănătate şi Consiliul de Securitate. Problemele dezbătute sunt de actualitate, pe masa de lucru a comisiilor aflându-se probleme ca: dezvoltarea energiei regenerabile, combaterea încălzirii globale, efecte pozitive şi negative ale dezvoltării tehnologiei, eradicarea sărăciei extreme în ţările lumii a treia, criza imigranţilor din Europa, diminuarea exploatării copiilor prin muncă, deflaţia în zona euro, efectele implementării acordurilor comerciale TTIP şi TPP, evaluare impactului efectelor industriei alimentare asupra sănătăţii, prevenirea şi combaterea transmiterii bolilor şi virusurilor în transportul internaţional de bunuri şi pasageri, lupta contra Statului Islamic sau dispute teritoriale în marea Chinei de sud.

”Întreaga conferinţă se desfăşoară în limba engleză, aceasta fiind şi singura limbă oficială a sesiunii, există un Dress Code strict şi un limbaj diplomatic specific emisarilor ONU.  Anul acesta conferinţa a avut sloganul Bringing the future back home pentru că elevii joacă astăzi un rol - dar mâine îşi vor asuma acest rol şi se vor implica real în rezolvarea problemelor cu care se confruntă această lume. Anterior acestui moment, elevii s-au pregatit mai mult de o lună pentru conferinţă, căutând pe internet şi documentându-se cu privire la ţările pe care le reprezintă, temele de dezbatere din comisii - aşa cum apar ele în presa internaţională, bloguri sau video-uri. Delegaţia de la Şcoala "Avram Iancu" a fost cea mai tânără, având în componenţă elevi de 13, 14 şi 15 ani - elevi în clasele a VII-a şi a VIII-a, dar cu toate aceste, au fost deosebit de apreciaţi în cadrul comitetelor în care au lucrat pentru ideile foarte bune, seriozitatea cu care s-au pregătit şi pentru fluenţa cu care s-au exprimat în limba engleză”, a afirmat prof. Ioana Maria Toma, care i-a însoţit pe elevi la conferinţa din Bosnia Herţegovina

Pe lângă sesiunile din cadrul comisiilor de lucru din timpul zilei, au fost organizate şi două seri distractive, una de Talent Show, în care elevii au pregătit dansuri, cântece vocale sau instrumentale şi piese de teatru, precum şi o seară de Sports and Fun, când elevii s-au intrecut in diverse probe sportive şi distractive, au realizat un banner şi şi-au pregătit o coregrafie.

”O astfel de experienţă este deosebit de importantă atât pentru elevi care au învăţat foarte multe lucruri noi despre alte ţări, despre situaţia internaţională, au deprins limbajul diplomatic, au făcut conversaţie în limba engleză, au învăţat să negocieze şi să-şi exprime părerile fără a cauza "crize diplomatice" cât şi pentru Şcoala Gimnazială Avram Iancu, care continuă să fie - pentru al doilea an la rând - prima şcoală gimnazială din România care participă la un asemenea exerciţiu internaţional complex de simulare academică”, a spus Ioana Maria Toma.

Citiţi şi:

 

Sistem unic în România: copiii cu paralizii cerebrale şi cu probleme la coloană pot reînvăţa mersul într-un centru din Alba Iulia

 

Superba poveste a catedralei Notre Dame din Alba Iulia, care ascunde cel mai important monument al Renaşterii, din Transilvania

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele