„Am constatat un miracol. Lucrările sunt în grafic”. Autostrada de 40 de kilometri care ar trebui finalizată în noiembrie 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor Lucian Bode au verificat în teren, vineri, stadiul lucrărilor de pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii A10 Sebeş-Turda.

La finalul vizitei, cei doi au declarat că lucrările sunt în grafic, iar termenul de finalizare al celor două loturi poate fi respectat.

”În momentul de faţă, pentru finalizarea celor două tronsoane de autostradă nu este necesară decât mobilizarea constructorilor, în conformitate cu discuţiile pe care le-am avut, plecând de la lucrările care mai sunt de executat, fie că este vorba despre fundaţii, de turnare de asfalt sau alte tipuri de lucrări care trebuie efectuate.

Trebuie să-şi facă o planificare minuţioasă, de exemplu pe tronsonul 2 este necesară o suplimentare de utilaje, cel puţin 45-50 şi de asemenea este nevoie de cel puţin 300 de angajaţi pentru a putea realiza lucrările necesare în termenul planificat”, a declarat premierul Orban.

Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, pe lotul 1 al autostrăzii nu există în acest moment niciun blocaj, iar lucrările pot fi terminate la termenul asumat – sfârşitul lunii noiembrie. De asemenea, ministrul consideră că şi antreprenorul de pe lotul 2 poate finaliza lucrarea la timp, chiar dacă a solicitat o extensie de timp.

”Am vizitat astăzi împreună cu domnul prim-ministru cele două loturi din Autostrada Sebeş-Turda. Pe lotul 1 am constatat un miracol pe care trebuie să vi-l împărtăşim. După 4 ani de tergiversări s-a rezolvat problema relocării liniei electrice. După 4 ani de aşteptări şi de bătaie de joc, până la urmă, pentru relocarea a 4 stâlpi.

Acolo frontul de lucru este asigurat, progresul fizic este la 90%. Nu avem în acest moment niciun blocaj care să ne determine să spunem că lucrările nu se vor finaliza în termenul agreat la sfârşitul lunii noiembrie din acest an. Am văzut şi problema alunecării de teren, în urma expertizei se va interveni acolo, iar specialiştii consideră că acolo, în maximum 30 de zile lucrurile pot fi remediate.

Pe lotul 2 este nevoie de o mobilizare foarte bună a antreprenorului şi avem angajamentul lor că acest lucru se va întâmpla. Din punctul nostru de vedere, solicitarea de a acorda acea extensie de timp este fezabilă şi o vom analiza la începutul săptămânii viitoare.

Aşadar şi pentru lotul 2, cu extensia de timp acordată, termenul de finalizare a acestei lucrări la 30 noiembrie poate fi un termen fezabil, un termen pe care antreprenorul şi-l asumă pentru a nu ştiu câta oară, aici, în prezenţa noastră”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ultima vizită oficială a reprezentanţilor Guvernului la cele două şantiere din judeţul Alba ale autostrăzii a fost la mijlocul lunii mai. La acea dată, pe primul lot – segmentul de 17 km între Sebeş (Lancrăm) şi Alba Iulia (Sântimbru) – lucrările erau la 86%, stadiu fizic, iar pe lotul doi – Alba Iulia (Sântimbru) – Aiud (Rădeşti) – erau de 67,1%.

Potrivit ultimelor date publicate de CNAIR, în prezent stadiul fizic al lucrărilor de pe lotul 1 este de 89,5% şi se menţine angajamentul de finalizare a construcţiei la data de 30 noiembrie 2020. Acelaşi termen este asumat în continuare şi de constructorul lotului 2, unde construcţia a ajuns la 71,15%. Cele două loturi au în total o lungime de circa 40 de kilometri.

Autostrada Sebeş – Turda Lot 1 – 17 km (Lancrăm – Sântimbru)

Valoare contract (fără TVA) – 541.739.137,21 lei (460.478.266,63 lei – Fondul de Coeziune 85% şi 81.260.870,58 lei – Guvernul României 15%)

Proiectant: Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL

Consultant: Egis Romania SA

Constructor: Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL

Stadiu actual: execuţie lucrări

Data începerii lucrărilor: 2 decembrie 2014

Termenul iniţial de finalizare din proiect: octombrie 2016

Data finalizării lucrărilor (estimat): noiembrie 2020

Autostrada Sebeş – Turda Lotul 2 (de la Sântimbru/Alba Iulia la Aiud/Rădeşti) – 24,25 km

Proiectant: D.P Consult SRL

Consultant: Asocierea KAPPA – Architects & Engineers SRL – SALFO & Associates SA

Constructor: Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – Euro Construct Trading 98 SRL

Valoare contract, fără TVA: 549.332.493,62 lei fără TVA, din care 466.932.619,58 – lei Fonduri Coeziune 85% şi 82.399.874,04 lei Guvernul României 15%.

Data începerii lucrărilor: 2 decembrie 2014

Termenul iniţial finalizare proiect: 2 octombrie 2016

Data finalizării lucrărilor (estimat): noiembrie 2020

Vă mai recomandăm să citiţi:

Pacienţii cu COVID-19 au umplut spitalele din Alba. Autorităţile au înfiinţat încă 102 paturi. Oamenii nu mai vor să se trateze acasă

FOTO Povestea tezaurului vechi de 3.500 de ani, descoperit întâmplător de nişte copii care păşteau animalele

VIDEO Alunecare de teren masivă pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Un deal a luat-o la vale, acoperind jumătate din corpul viitoarei şosele

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete