Alba Iulia stabilește un nou record mondial cu cea mai mare masă din lume: au participat 10.000 de oameni și s-a întins pe 2,7 kilometri

0
Publicat:

Alba Iulia a doborât pentru a treia oară un record mondial, de data aceasta cu „Masa Care Unește”, cea mai mare masă din materiale reciclabile din lume, la care au participat 10.000 de oameni și care s-a întins pe 2,7 kilometri în interiorul Șanțurilor Cetății Alba Carolina. 

Un nou record mondial a fost stabilit în Alba Iulia / Sursa foto: Ziarul Unirea

Cea mai mare masă din lume s-a întins pe 2,7 kilometri în jurul Cetății Alba Carolina

Alba Iulia a stabilit sâmbătă, pentru a treia oară, un nou record mondial, după "Marea Îmbrăţişare a Cetăţii Alba Carolina", în 2009, şi cea mai mare hartă a unei ţări formată din oameni, în 2018, cu cea mai mare masă din materiale reciclabile din lume, potrivit Agerpres.

Iniţiativa a avut loc în cadrul evenimentului "Masa Care Uneşte", organizat de Bloom The World, şi la care s-au înscris 10.000 de oameni din Alba Iulia şi din judeţul Alba, dar şi din alte judeţe învecinate, precum şi străini. 

Lungă de 2,7 kilometri, amplasată în interiorul Şanţurilor Cetăţii Alba Carolina, masa a fost construită din aproape 1.500 de europaleţi şi 2.700 de panouri doka, iar în jurul ei au fost aşezate 5,4 kilometri de bănci şi scaune. 

Pe masa decorată cu 10.000 de fire de flori, s-au regăsit 10.000 de farfurii din ceramică reciclată, special create pentru eveniment, iar pentru cei 10.000 de comeseni s-au pregătit cinci tone de mâncare şi 5.000 de litri de apă. 

Dacă "Marea Îmbrăţişare a Cetăţii Alba Carolina" şi cea mai mare hartă a unei ţări formată din oameni au fost iniţiative ale administraţiei locale, de această dată, ideea "Mesei Care Uneşte" îi aparţine unei tinere antreprenoare din Alba Iulia, Alexa Vîlcan, aceasta organizând anterior o serie de astfel de mese comunitare inedite în locuri spectaculoase din România, precum în Munţii Retezat sau Peştera Meziad.   

"'Masa care Uneşte' este mai mult decât o masă de 2,7 kilometri. Este un simbol al legăturilor dintre oameni, al puterii comunităţii şi al felului în care tradiţiile pot prinde viaţă în prezent", a declarat Alexa Vîlcan. 

În proiect au fost atrase peste 40 de companii, care au donat de la mâncare şi băuturi până la bănci, farfurii, tacâmuri, flori, detergenţi şi şerveţele. Numărul persoanelor implicate în organizare a fost de peste 1.000. 

Proiectul a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare masă din materiale reciclabile din lume

După anunţul Guinness World Records, au putut intra în Şanţurile Cetăţii şi persoanele care nu au prins loc la masa comunitară. Organizatorii au pregătit spectacole ale ansamblurilor folclorice din zonă, activităţi pentru copii, show-uri de reenactment istoric şi concerte susţinute de The Motans, Miniraver, Cristian Alexievici Band şi Moving Elements. 

Evenimentul "Masa Care Uneşte" a fost organizat de Bloom The World, Magic Maker Communication, Asociaţia 11even, AVA Smart Events, Vânzător de idei, fiind susţinut de Primăria Municipiului Alba Iulia. 

Și în anii trecuți, Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu proiecte și idei inedite care au adunat mii de oameni

În 2009, Alba Iulia a obţinut primul astfel de record. Atunci, aproape 9.800 de oameni, printre care şi şeful statului de la acea vreme, Traian Băsescu, au luat parte la "Marea Îmbrăţişare a Cetăţii Alba Carolina", pe un traseu lung de 3.450 de metri, înconjurând astfel fortificaţia bastionară, care are formă de stea. 

În 2018, peste 4.800 de persoane au stabilit un record mondial şi au intrat astfel în Guinness World Records cu cea mai mare hartă a unei ţări formată din oameni, în interiorul căreia a fost format şi numărul 100, având în vedere că în acel an s-a împlinit un secol de la Marea Unire din 1918. Denumirea oficială a recordului a fost de "Largest human image of a country/continent'" ("Cea mai mare imagine formată din oameni a unei ţări/continent"). 

Judeţul Alba a mai stabilit un record Guinness, tot în 2009, când, în Roşia Montană, peste o sută de localnici, adunaţi pe stadionul din localitate, au căutat aur cu şaitrocul, un vas de lemn folosit pentru separarea aurului din minereul sfărâmat.  

Mai multe pentru tine:
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Una dintre cele mai frumoase insule din lume, în iarna demografică: case de un euro, bani pentru copii și o luptă împotriva dispariției
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Ce se-ntâmplă cu Regina Letizia? Palatul încearcă să-i ascundă problemele emoționale. Adevărul despre internările și dependențele sale
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”