Activitatea instanţelor de judecată, afectată de criză. Procesele au crescut cu 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horaţius Dumbravă şi Adriana Petraşcu, preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia

Numărul cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor din România a explodat în ultimii trei ani, în cotextul crizei economice şi financiare. Afirmaţia a fost făcută vineri la Alba Iulia de preşedintele Cosniliului Superior al Magistraturii, judecătorul Horaţius Dumbravă.

Preşedintele CSM a oferit şi date concrete în susţinerea argumentaţiei privind creşterea foarte mare a proceselor ca urmare a crizei. "În semestrul I din 2011 s-au înregistrat cu 70% mai multe cauze decât în aceeaşi perioadă a anului 2007. A crescut foarte mult numărul proceselor din categoria litigiilor de muncă, a contenciosului administrativ şi cauzele comerciale de insolvenţă. Pe contencios administrativ s-au înregistrat în prima parte a acestui an cu 217% mai multe cauze decât în 2007, cauzele litigiilor de muncă au crescut cu 227%, iar cele privind insolvenţa cu 200%", a spus Horaţius Dumbravă. Raportarea la anul 2007 se datorează analizelor care sunt realizate pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit preşedintelui CSM o creştere a numărului de personal la toate instanţele este abolut necesară, o cifră exactă în acest sens putând fi avansată doar la finalizarea unor studii aflate în lucru. În privinţa cauzelor soluţionate de Curtea de Apel Alba Iulia, instanţa se situează pe locul doi în ţară la acest capitol, cu un procent de 76% deşi are una dintre cele mai mari încărcături de dosare de soluţionat pe judecător - 673.

Judecătorul Dumbravă a vorbit şi despre principalele modificări aduse de Noul Cod Civil care intră în vigoare sâmbătă, 1 octombrie 2011, noutăţile legate de instituţia familiei, introducerea logodnei sau chestiunile legate de regimul bunurilor materiale fiind aspecte care îi privesc direct pe justiţiabili. Horaţius Dumbravă a mai anunţat şi data probabilă de intrare în vigoare a Codului de procedură civilă şi a celui de procedură penală, în iunie - iulie 2012, respectiv în septembrie 2012.

Şeful CSM a spus că şi în acest an se mai păstrează, ca şi excepţie, sistemul de concurs de adminitere în magistratură pentru juriştii cu experienţă minimă de 5 ani. În noiembrie vor fi scoase la concurs 40 de posturi, 20 de judecători şi 20 de procurori, care sunt destinate unor instanţe sau parchete aşa-zis neatractive.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor