Traficul de persoane în România: exploatare sexuală, recrutare pe rețele sociale și o piață alimentată de cerere. ANITP: „Traficanții răspund unei piețe"

Rețeaua digitală a escortelor din București, cu mii de anunțuri, forumuri de recenzii și topuri periodice, documentată recent de cercetătorul Adrian Șoaită, nu există în vid. Aceasta se suprapune, cel puțin parțial, cu un fenomen și mai grav: traficul de persoane. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane avertizează că fenomenul s-a adaptat rapid la mediul digital, metodele de recrutare devin tot mai sofisticate și că, dincolo de profilul victimelor, există o problemă ignorată sistematic în dezbaterea publică: cererea care face traficul profitabil.

Exploatarea sexuală rămâne principala formă de exploatare în România, însă nu este singura. Exploatarea prin muncă, cerșetoria forțată și implicarea în activități infracționale se numără, de asemenea, printre cele mai frecvente forme de exploatare.

„Traficul de persoane rămâne o formă gravă de criminalitate organizată, adaptabilă și dinamică, care exploatează vulnerabilitățile sociale și economice. În prezent, cele mai frecvente forme de exploatare sunt exploatarea sexuală și exploatarea prin muncă. Observăm, de asemenea, că minorii reprezintă un procent consistent din cazurile de exploatare, mai ales când exploatarea se petrece online. Formele mai puțin vizibile ale traficului de persoane includ exploatarea în scop de cerșetorie sau implicarea în activități infracționale. Deși vulnerabilitatea socială sau emoțională poate crește riscul, ea nu explică singură fenomenul traficului de persoane", a declarat Mihaela Drăguș, purtătoarea de cuvânt al ANITP, pentru „Adevărul”.

Fără cerere nu ar exista ofertă

Nu sărăcia, nu lipsa de educație și nu fragilitatea emoțională a victimelor sunt rădăcina fenomenului, ci existența unei piețe dispuse să plătească pentru exploatare. Fără cumpărători, rețelele nu ar exista.

„Un element esențial, adesea ignorat, este cererea. Traficul de persoane există pentru că există oameni dispuși să plătească pentru exploatare, fie că vorbim despre servicii sexuale, muncă ieftină sau alte forme de abuz. De aceea, combaterea traficului de persoane nu înseamnă doar protejarea victimelor, ci și asumarea responsabilității la nivel de societate, inclusiv în ceea ce privește toleranța față de consumul care alimentează exploatarea", a subliniat purtătoarea de cuvânt a ANITP.

Este un argument care lovește direct în miezul dezbaterii despre legalizare: chiar dacă un cadru legal ar proteja femeile care prestează voluntar aceste servicii, așa cum susține și deputatul PNL Ion Iordache, inițiatorul proiectului de lege în discuție, cererea neselectivă care alimentează și traficul rămâne aceeași.

Recrutare din ce în ce mai sofisticată, pe platforme online

Fenomenul nu stagnează. Dacă acum un deceniu recrutarea se făcea preponderent față în față, prin promisiuni directe sau anunțuri de angajare false, astăzi traficanții operează cu instrumente mult mai rafinate și mai greu de detectat. Rețelele sociale și platformele de mesagerie le permit să construiască relații false pe termen lung, să manipuleze emoțional victimele înainte de orice contact fizic și să opereze transfrontalier fără să se expună. Este exact mediul pe care cercetarea lui Adrian Șoaită l-a cartografiat din perspectiva pieței de escorte: un ecosistem digital complet nesupravegheat, unde nimeni nu verifică nimic

„Evoluția fenomenului în ultimii ani arată o adaptare constantă a metodelor de recrutare, în special prin utilizarea rețelelor sociale și a platformelor online. Traficanții devin din ce în ce mai sofisticați, folosind metode de manipulare emoțională și relațională, ceea ce face ca identificarea timpurie să fie mai dificilă. Din perspectiva datelor, în ultimii ani, cifrele au înregistrat variații. Evoluția fenomenului reflectă atât dinamica acestui tip de criminalitate, cât și capacitatea tot mai bună de identificare a victimelor. Creșterea gradului de conștientizare, instruirea specialiștilor și cooperarea interinstituțională au contribuit la identificarea mai eficientă a victimelor, inclusiv în forme de exploatare mai greu vizibile, cum este cea realizată în mediul online", a explicat Mihaela Drăguș.

Cine sunt cei mai vulnerabili

Profilul victimelor nu s-a schimbat fundamental în ultimii ani, dar contextul în care vulnerabilitatea devine exploatabilă s-a extins considerabil. Dacă odinioară recrutarea viza cu precădere persoane din medii rurale sau din familii dezorganizate, astăzi rețelele de trafic ajung mult mai ușor și la tineri din orașe, prin platformele pe care aceștia le folosesc zilnic. Criteriul nu mai este doar sărăcia materială, ci orice formă de fragilitate.

„Categoriile cele mai vulnerabile rămân minorii, persoanele provenite din medii defavorizate, cele cu un nivel scăzut de educație sau fără sprijin familial, dar și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în țară sau în străinătate", a precizat purtătoarea de cuvânt.

Mihaela Drăguș subliniază însă că vulnerabilitatea în sine nu este cauza, ci piața care o transformă în marfă.

„Există oameni vulnerabili peste tot în lume, dar nu toți devin victime. Diferența o face existența unei piețe care transformă vulnerabilitatea în profit. Traficanții nu își asumă riscuri fără garanția câștigului. Iar câștigul vine din banii celor care aleg să cumpere exploatarea altor oameni. Traficanții de persoane răspund unei piețe, iar atunci când există cerere, rețelele criminale găsesc întotdeauna modalități de a furniza oferta", explicat Mihaela Drăguș.

Tiparul de acțiune al traficanților

Dincolo de diversitatea formelor de exploatare și a mediilor în care operează, traficanții urmează un script aproape identic indiferent de caz. Primul pas este întotdeauna construirea unei relații de încredere, care poate dura săptămâni sau luni, prin promisiuni de muncă bine plătită în străinătate, prin curtare romantică sau prin oferte care par perfect legitime. Urmează izolarea treptată a victimei față de rețeaua sa de sprijin, familie, prieteni, colegi, până când traficantul devine singura referință. Odată instalată dependența, controlul se menține prin amenințări, violență sau prin crearea unor datorii imposibil de achitat.

Identificarea victimelor se realizează prin cooperarea instituțiilor statului, poliție, procurori și servicii sociale, dar și prin implicarea organizațiilor neguvernamentale și a comunității.

„De multe ori, semnalele de alarmă sunt observate de profesioniști instruiți sau de persoane apropiate victimelor", precizează Drăguș.

Această dependență de semnalare externă explică parțial de ce cazurile rămân sub-raportate. Victimele în general sunt izolate tocmai de persoanele care le-ar putea sesiza situația.

Ce se întâmplă după identificare

Odată ieșite din rețea, victimele se confruntă cu un set complex de nevoi care depășesc cu mult simpla adăpostire. Trauma psihologică, lipsa documentelor de identitate, absența oricărei rețele de sprijin și, în multe cazuri, statutul juridic incert fac ca reintegrarea să fie un proces lung și dificil.

„După identificare, victimele beneficiază de sprijin specializat, adaptat nevoilor lor, care poate include sprijin financiar și material, asistență medicală și psihologică, psihoterapie, traducere și interpretare, repatriere sau returnare voluntară asistată, sprijin pentru emiterea documentelor de identitate, consiliere socială și juridică, adăpost în centre protejate și sprijin pentru reintegrare socială și profesională. Abordarea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane este una centrată pe victimă, care urmărește nu doar protecția imediată, ci și recâștigarea autonomiei și a încrederii în sine", a conchis Mihaela Drăguș.