Vremea pe trei zile: cer noros şi condiţii de ploaie vineri, cald şi maxime de 18 grade în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La finalul săptămânii, soarele va fi dominant în sudul ţării, potrivit ANM FOTO Arhivă Adevărul

Vremea continuă să se încălzească. Vineri, valorile termice cresc semnificativ în toată ţara, vremea devenind caldă, dar închisă potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii, exceptând centrul şi sud-estul ţării, unde acestea se vor semnala local. Precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte, mixte în Moldova, iar ziua şi în nordul Olteniei şi al Munteniei şi sub formă de ploaie în restul teritoriului. În a doua parte a zilei, în nord-vestul teritoriului şi în Munţii Apuseni, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 l/mp. Vântul va sufla, în general, moderat, prezentând intensificări temporare în regiunile vestice şi estice, precum şi la munte, şi doar izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi vestul Olteniei şi 13 grade în Dealurile de Vest şi în Transilvania, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade.

SÂMBĂTĂ Vreme caldă

Deşi vremea va rămâne mai mult închisă, valorile de temperatură vor continua să  rească, astfel încât se va apropia de normalul termic al perioadei. Maximele vor urca până la 15-17 grade în vestul ţării, iar minimele vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade. La munte, cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea, temporar, precipitaţii mixte. Vântul va rămâne tăios pe creste şi va sufla cel mult moderat în restul zonelor.

DUMINICĂ Maxime de 18 grade

Vremea va fi în general închisă, exceptând sudul, sud-vestul şi zona de litoral a ţării, unde soarele va fi dominant. Doar la munte sunt posibile precipitaţiile, în general ploi, slabe cantitativ. Temperaturile maxime vor mai câştiga 2-3 grade, cel mai cald fiind în vestul ţării, unde se vor înregistra până la 18-19 grade după amiaza. Vântul va sufla cu unele intensificări în nordul Moldovei şi pe crestele montane.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026