VIDEO Cum se copiază la examene în India. Ce spune ministrul Educaţiei din această ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudele celor aflaţi în timpul examenelor îi susţin pe aceştia aşa cum pot. FOTO Dipankar

Imagini greu de crezut au fost surprinse în statul Bihar din India, unde  timpul examenului de promovare în clasa a 11-a, elevii au fost ajutaţi să copieze chiar de părinţii lor, prin metode inedite.

Zeci de părinţi au escaladat o şcoală şi au ajuns la ferestrele claselor de unde şi-au ajutat copiii să trişeze la examen. Cei examinaţi au primit de la rudele aflate la geam fiţuicile necesare pentru a rezolva subiectele.

Potrivit „Times of India”, copiatul la examene este o practică larg răspândit în India, dar imaginile cu părinţii lor atârnaţi pe zid, pe la ferestre, ai ajuns rapid în presa indiană şi au făcut înconjurul lumii.

Toate neregulile din timpul examenului s-a desfăşurat sub ochii poliţiei care nu a intervenit. De asemnenea, ministrul Educaţiei din India, PK Shahi, a declarat că nu poate face nimic pentru a opri acest fenomen: „guvernul este neajutorat în lupta cu practicile necinstite fără cooperarea părinţilor şi a elevilor”, a precizat PK Shahi. 

„Să ne spuneţi voi ce poate face guvernul pentru a-i opri pe elevi să copieze dacă părinţii nu sunt pregătiţi să coopereze? Ar trebui ca guvernul să dea ordine pentru a-i împuşca?”, a adăugat ministrul indian al Educaţiei.

Anul trecut, aproape 200 de elevi au fost daţi afară din examen după ce au fost prinşi copiind de o manieră grosolană.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort