Vasile Bănescu, despre cel mai mare păcat care devorează oamenii: „În fruntea lui merg perversele plăceri”

0
Publicat:

Cel mai mare păcat al omului nu este legat de plăcerile trupești, ci de cele spirituale. Viciul originar, rădăcina tuturor relelor care crește în sus este mândria, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR. 

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR FOTO Basilica

Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, Vasile Bănescu explică de ce acest păcat ne face să stricăm viața altora, să trădăm, să parvenim.

În ciuda unei păreri superficiale, generalizate, atent întreținute de diavolul însuși, cele mai rele plăceri și grave păcate sunt cele pur spirituale, NU cele trupești: plăcerea de a-i devora prin intrigi și critici pe ceilalți, de a te purta despotic inclusiv în numele Domnului, de a corupe și strica viața altora, de a înmulți abil răul, de a murdări, trăda și minți pentru a parveni. Cortegiul răutății e nesfârșit. În fruntea lui merg perversele plăceri ale puterii strivitoare și ale urii distrugătoare. Viciul originar, rădăcina tuturor relelor care crește în sus este mândria. Trufia. Autostrada cu sens unic și multe benzi către toate celelalte păcate.

„Ingratitudinea e aerul care, lipsit de orice stimă, ne înconjoară”    

Starea de spirit otrăvită de ură colcăitoare, total opusă purității transparente și iubitoare a lui Dumnezeu. Diavolul ne joacă pe degete ca pe niște inerte marionete după ce ne seduce cu propria noastră imagine trucată, ahtiată de vizibilitate și slavă deșartă, adică de vidul camuflat în „importanță”. Propulsați de întuneric, ne lansăm orbește în goana după laude, like-uri, onoruri, justificări ale oricărei de noi comise erori sau orori, ale minciunii și mințirii de sine. Întrucât merităm, desigur, nesfârșit mai mult decât ni se oferă cu zgârcenie și nerecunoștință. Dumnezeu nu e drept, ceilalți nici atât. Nimeni nu ne merită. Ingratitudinea e aerul care, lipsit de orice stimă, ne înconjoară”, arată purtătorul de cuvânt al BOR. 

„Nu poți vedea ce este deasupra ta”

Mândria este în mod fundamental competitivă prin chiar natura ei pe când celelalte păcate nu sunt competitive decât în mod accidental.

Mândriei, faptul de a poseda ceva nu-i provoacă nicio plăcere, ci numai faptul de a poseda mai mult decât cel de alături.

Comparația este cea care te face mândru. 

Ești mândru nu pentru că ești bogat, inteligent sau arătos, ci pentru că ești așa doar prin comparație cu alții pe care savurezi să-i privești de sus, lăsându-i în urmă.

Firește că atâta timp cât privești de sus, nu poți vedea ce este deasupra ta, adică pe Dumnezeu, de care mândria te privează radical”, spunea scriitorul britanic C. S. Lewis. Acesta a devenit cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică