Unu din trei români are spondiloză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unu din trei români are spondiloză lombară, dar în lipsa simptomelor, nu se îngrijeşte, decât după ce apar dureri şi modificari degenerative ale coloanei vertebrale, susţin medicii specialişti.

„Spondiloza este un termen generic folosit pentru a descrie problemele coloanei vertebrale şi nu un diagnostic clinic. Practic, când spui spondiloză spui durere şi modificari degenerative ale coloanei vertebrale. Mai grav este însă că, potrivit statisticilor, unu din trei români are spondiloză lombară, dar în lipsa simptomelor, nu se îngrijeşte”, a declarat medicul Ion Manea, potrivit unui comunicat de presă.

Spondiloza provoacă dureri la nivelul spatelui şi la nivelul gâtului, din cauza contracturilor musculaturii paravertebrale de profunzime, care irită nervii spinali (măduva spinării) prin fenomene de compresie.

„În astfel de cazuri apar inflamaţii locale acute cu rol iniţial de a repara structurile anatomice degradate. Ulterior, cu trecerea timpului, inflamaţiile se vor croniciza prin repetitivitatea episoadelor de contractură, iar nervii de la nivelul coloanei vertebrale vor deveni astfel mai sensibili, ceea ce va face ca durerile să cedeze din ce în ce mai greu”, a explicat medicul.

Conform acestuia, există însă şi foarte multe cazuri în care persoanele depistate cu spondiloză în urma radiografiilor, a testelor RMN sau CT nu au nici un simptom.

„De fapt, spondiloza lombară afectează în prezent circa unu din trei români, în special de vârstă mijlocie sau ceva mai în vârstă, chiar dacă nu se manifestă prin durere. În plus, mulţi dintre cei care au simptome, nu o iau în serios, ci o tratează, cu aşa-zise reprize de masaj, care, deşi pe moment pot calma disconfortul, pe termen lung pot face mai mult rău”, a completat Manea.

De ce apar durerile de spate

Potrivit specialistului, sunt mai mulţi factori care determină apariţia durerilor de spate, nu doar poziţia fixă timp îndelungat, postura defectuoasă la birou ori la volan, inactivitatea sau activitatea exagerată, nesusţinută continuu (spre exemplu, activităţile sportive realizate fără îndrumător).

„Simptomele de spondiloză includ durerea localizată de obicei la gât sau la mijloc. În cazul în care o hernie de disc determină compresia unui nerv, durerea poate migra către membre sau pot apărea amorţeala şi furnicăturile, ori, mai grav, slăbiciunea membrelor, lipsa coordonării, dificultăţi la mers ori reflexe anormale. Mai pot apărea ameţeli, dureri de cap, greaţă sau tulburări vizuale şi auditive. În astfel de cazuri trebuie pus diagnosticul clinic, de către specialist, pentru că nu spondiloza e cauza, ci poate fi vorba de artroză, osteoartrită, hernie discală, deficienţe posturale generate de sindroame vestibulare, inegalitate de membre inferioare etc”, a declarat Ion Manea.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”