Un „Hachiko” modern: un câine merge zilnic la slujbă în biserica unde s-a ţinut slujba de înmormântare a stăpânei

Un câine care duce lipsa stăpânei sale moarte participă zilnic la slujbele ţinute în biserica în care femeia a fost înmormânată în urmă cu două luni, aşteptând răbdător întoarcerea ei.

Maria Margherita Lochi l-a adoptat pe Tommy, un ciobănesc german în vârstă de şapte ani, după ce l-a găsit abandonat pe un câmp din apropierea casei sale, scrie „The Daily Mail” în ediţia sa online.

Deşi italianca avea mai mulţi câini, apropiaţii acesteia spun că între ea şi Tommy s-a dezvoltat o relaţie mai specială. Femeia mergea zilnic la biserică, însoţită de câinele ei loial. Parohul bisericii cunoştea relaţia afectuoasă dintre cei doi, aşa că îl lăsa pe Tommy să participe la slujbe.

După înmormântarea stăpânei, Tommy a continuat să vină la biserică zilnic.

„Vine la fiecare slujbă şi e foarte cuminte. Nu scoate niciun sunet, nu l-am auzit lătrând niciodată. Enoriaşii nu s-au plâns de el, aşa că îl las să stea atât timp cât e cuminte. Nu am inima să-l dau afară. Tocmai mi-am pierdut şi eu câinele”, a declarat părintele Donato Panna.

Povestea lui Tommy se asemănă cu filmul hollywoodian „Hachiko”, în care joacă celebrul Richard Gere, peliculă bazată pe o poveste reală, adânc înrădăcinată în cultura modernă japoneză.

La începutul secolului XX, un profesor de agricultură a Universităţii din Tokio l-a luat pe Hachiko drept animal de companie. Pe durata vieţii stăpânului său, Hachiko îl însoţea dimineaţa la gară, urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu câinele să-l aştepte în acelaşi loc şi să se întoarcă împreună acasă.

Cei doi şi-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când profesorul nu s-a mai întors seara acasă, deoarece suferise un atac cerebral la universitate în acea zi. Profesorul a murit şi nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său îl aştepta răbdător şi unde a continuat să-l aştepte, de altfel, timp de nouă ani.

Chiar şi după ce Hachiko a fost adoptat de un alt stăpân, acesta evada şi mergea mereu la vechea sa casă, unde fusese crescut. În cele din urmă, a realizat că profesorul nu mai locuia acolo, aşa că s-a dus să îl caute în gara unde îl însoţise de atâtea ori înainte. În fiecare zi, Hachikō a aşteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu şi-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâţi din tren.

Un câine vine zilnic la biserica unde s-a ţinut slujba de înmormântare a stăpânei