"Un adevăr incomod", filmul lui Al Gore, ar conţine nouă erori ştiinţifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

An Inconvenient Truth, documentarul pe tema încălzirii globale care îl are în rolul principal pe fostul vicepreşedinte american Al Gore şi care a câştigat două premii Oscar, conţine nouă

An Inconvenient Truth, documentarul pe tema încălzirii globale care îl are în rolul principal pe fostul vicepreşedinte american Al Gore şi care a câştigat două premii Oscar, conţine nouă erori ştiinţifice, după cum a declarat un judecător al Înaltei Curţi din Marea Britanie.

Judecătorul Burton a spus că guvernul poate să difuzeze filmul în şcoli, în continuare, numai dacă acesta este însoţit de un îndreptar care să prezinte şi cealaltă latură a argumentării. Profesorii vor fi obligaţi să sublinieze în faţa elevilor secţiunile controversate pe care le cuprinde filmul. Dacă autorităţile nu vor pune la dispoziţie acest îndreptar, ele riscă să fie trase la răspundere în faţa justiţiei.

Guvernul a trimis deja filmul în toate liceele din Anglia, iar administraţiile din Scoţia şi Wales au urmat acelaşi exemplu.

Opinia ştiinţifică susţine totuşi argumentul principal al filmului

Aserţiunea lui Gore potrivit căreia creşterea nivelului mărilor cu peste 6 metri ar putea fi cauzată de topirea gheţii din vestul Antarcticii şi din Groenlanda "din viitorul apropiat" constituie una dintre greşeli. Judecătorul a spus că această afirmaţie este "deosebit de alarmantă", dar este de la sine înţeles că dacă s-ar topi calota glaciară a Groenlandei, aceasta ar elibera o mare cantitate de apă - "dar abia după, şi peste milenii".

O altă eroare ştiinţifică strecurată în filmul fostului vicepreşedinte american este referinţa pe care o face în legătură cu un nou studiu ştiinţific ce arată că, pentru prima dată, urşii polari s-au înecat "înotând pe distanţe lungi - peste 60 de mile - pentru a găsi gheaţă".

Judecătorul a spus însă: "Singurul studiu ştiinţific existent pe această temă indică faptul că patru urşi polari au fost găsiţi înecaţi din cauza unei furtuni".

Roger Harrabin, analistul pe probleme de mediu al BBC, s-a declarat fericit că judecătorul nu a respins argumentul principal al filmului: pericolele pe care le presupune încălzirea accentuată a climei. Argumentul esenţial al documentarului este susţinut de întreaga comunitate ştiinţifică. (Francisca M. Catană)

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța