Tudor Chirilă: Poate ar fi momentul să vorbim şi despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciţii de „actorie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos (arhivă)

În contextul declaraţiilor făcute de actriţa Viorica Vodă pe scena premiilor Gopo, marţi seară, când a mărturisit că a fost hărţuită sexual în teatru şi în cinematografie după rolul din „Filantropica” şi a avut nevoie de ani de terapie, unii dintre colegii ei de breaslă au reacţionat.

La gala Premiilor Gopo, organizată la Teatrul Naţional Bucureşti, filmul „Filantropica” a fost aniversat la 20 de ani de la premieră iar o parte din echipă a fost prezentă pe scenă. „Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost”, a fost mărturisirea Vioricăi Vodă care a interpretat-o pe Diana Dobrovicescu în film.

Reacţiile colegilor au fost condamnate de mai multe actriţe. 

Tudor Chirilă este de părere că este un bun moment pentru a se discuta despre hărţuirea şi abuzurile la care sunt supuse studentele de la actorie în facultate.

„Poate că e un moment bun să vorbim despre facultăţile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu „pregătirea” pentru facultate. Poate ar fi momentul să vorbim şi despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciţii de „actorie” care chipurile au rolul de a dezinhiba. (Cunosc un caz real a cărui poveste am aflat-o direct de la victima care într-un final a reuşit să schimbe şcoala) Da’ probabil că ne-ar pune pe toţi la punct una care şsteaptă un Ferrari de la vânătorul vieţii ei, maşina pentru care el va fi scutit de ruşinoasele drumuri la Mega Image”, a scris actorul pe Facebook. 

El i-a răspuns unui comentator: „În teatru, condiţionarea ascensiunii de favoruri sexuale e de notorietate. Dar o notorietate îngropată sub tăcere. Eu sunt actor, nu contabil şi vorbesc legat de domeniul în care activez şi ca o consecinţă a evenimentului de aseară”.

Actriţa Katia Pascariu a fost cea care a reacţionat la discursul Vioricăi Vodă atunci când a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”: „Cred că au fost nişte lucruri memorabile în seara asta, nu ce zic eu, şi cred că s-a trecut cam repede peste ceea ce a zis doamna Viorica Vodă. Şi aş vrea să ne gândim la lucrurile pe care le-a zis, aş vrea să mulţumesc că le-a zis. Îmi pare rău că a durat 20 de ani să le spună. Şi îmi pare foarte rău pentru reacţiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei şi a fost oribil. Dar foarte multe dintre noi le vedem în fiecare zi”.

Actriţa Diana Cavallioti speră ca această mărturie să nu rămână singulară. „S-a întâmplat pe scena Premiile Gopo aseară. Sper să nu rămână doar o întâmplare şi sper să se audă vocile celor care au curaj să se facă auziţi. Bravo, Viorica Vodă! Felicitări Katia Pascariu pentru premiu şi discurs”. 

„Sinceritatea Vioricăi Vodă, care a vorbit deschis despre abuzurile sexuale de pe platourile de filmare de la Filantropica, n-a fost apreciată, întâmpinată cu empatie şi aplaudată, ba din contră, a fost cenzurată şi somată să vorbească despre film, nu despre ea şi implicit despre abuzurile trăite pe platou, că de, celebram 20 de ani de la capodoperă nu anii ei de psihoterapie necesari pentru a trece peste traumă. Am ieşit din sală complet scârbită de laşitatea şi complicitatea celor aprox 900 de cineaşti (artişti sensibili de altfel aflaţi ieri în sala mare a Teatrului Naţional. Dragilor, cât o mai ardem aşa? Câte actriţe (şi nu numai!) mai trebuie să clacheze ca să vă re/chestionaţi valorile şi comportamentul ăsta sinistru?”, a scris regizoarea Raluca R. Gorgos. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică