Video Tudor Chirilă, dezamăgit de prezența la urne: „Ruralul conduce. Categoria 25-34 de ani nu iese la vot. Trist” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Chirilă a comentat dezamăgit, pe pagina sa de socializare, despre prezența la vot, cu doar câteva ore de închiderea urnelor, în ziua alegerilor locale și electorale 2024, duminică 9 iunie.

 „Deci, în acest moment, prezența la vot este cam așa: ruralul conduce și urbanul, practic, dezamăgește. Oamenii din orașe nu ies la vot și nu ne mai întrebăm de ce. Doar suntem un pic dezamăgiți de faptul că în rural pare mai conștientizată, dacă așa o fi, importanța prezenței la vot, față de urban care ar trebui să fie mai independent în a estima importanța alegerilor. Trist, foarte trist”, a menționat artistul pe Facebook.    

Până la ora 16.00, la alegerile locale 2024 prezența la vot era de doar 33,02 %, puțin peste ce s-a întâmplat în 2019 la europarlamentare (31,29 %) sau în 2020 la locale (30,94%).

Tudor Chirilă Arhiva Adevărul

Solistul de la Vama Veche și Vama făcea referire, în mesajul său, la diferența de peste 200.000 de votanți dintre mediul rural și cel urban, care trecuseră pe la urne până la ora 16,00.

Practic în mediul urban, până la ora amintită, au votat aproximativ 2,7 milioane de alegători, în timp ce în mediul rural numărul acestora trecuse de 3 milioane, pentru alegerile locale, dar pentru cele europarlamentare diferența era mai mică - aproximativ 2,9 milioane de voturi exprimate în mediul urban față de puțin peste 3 milioane în mediul rural.  

Într-o altă postare, tot de duminică, pe pagina sa de socializare, Tudor Chirilă a arătat și în ce categorie de vârstă se înscriu cei mai serioși dintre alegători: 45 - 64 de ani (peste 2 milioane de alegători la urne, până la ora 15,00), urmați de cei cu vârsta peste 65 de ani (aproximativ 1,5 milioane de votanți). În schimb, cei cu vârste între 18 și 34 de ani se aflau la polul opus. 

Urnele de vot se vor închide duminică, 9 iunie 2024, la ora 22,00.  

Tudor Chirilă este cunoscut în ultima perioadă și pentru desele sale luări de poziție și păreri politice. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle