Traian Băsescu: "Probabil la mijlocul lui 2012 va începe să se simtă creşterea economică pentru fiecare salariat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost invitat, luni seară, la TVR 1,  unde a vorbit despre negocierile cu FMI, implicaţiile amplasării scutului antirachetă şi despre alte teme de actualitate.

Despre FMI

- Nu mai suntem în riscul de derapaj economic, ceea ce ne face să fim pregătiţi dacă va fi o nouă izbucnire a crizei. Suntem pe o platformă de pe care ne putem relua creşterea economică.

- Dacă lucrurile merg aşa cum sunt acum, nu avem nevoie să luăm bani de la Fondul Monetar sau de la UE

De ce nu simt românii însănătoşirea economiei

- Vremea în care politicienii aveau dreptul să mărească salarii şi pensii chiar dacă nu erau venituri în buget, a trecut. Suntem stabilizaţi, reluăm creşterea economică şi nu se va simţi în veniturile populaţiei anul acesta. Probabil la mijlocul lui 2012 va începe să se simtă creşterea economică pentru fiecare salariat, în puterea de cumpăărare. Cel mai mare risc e tentaţia de a spune că ne-am stabilizat, să mărim salariile şi pensiile. România riscă să alunece acolo unde a fost când a fost nesăbuită.

Despre eventualitatea reducerii CAS-ului

- După ce am văzut ce s-a întâmplat în guvernul lui Tăriceanu, mă uit atent la ce se întâmplă cu bugetul. Nu se poate să reducem CAS-ul.

- Am învăţat să nu mai cred în politicieni. Premierul vorbeşte exprimând poziţia nu numai a lui, ci a unei Coaliţii. Coaliţia trebuie să ştie că, cel puţin din punctul de vedere al preşedintelui, este o eroare.

Despre restructurarea regiilor de stat

- Regiile nu erau în atenţia FMI. Banca Mondială a fost cu restructurările. A fost un subiect asupra căruia eu am insistat foarte mult, ca în noul acord să includem situaţia regiilor, pentru că nu am reuşit niciodată. Am încercat în timpul guvernului Tăriceanu, dar şi în timpul guvernului Boc. Întotdeauna regiile au fost parte a algoritmului politic şi n-am reuşit niciodată să-i conving.

- Nu s-a reuşit niciodată scoaterea regiilor de sub impactul politicului. Am atenţionat PDL-ul că trebuie făcut ceva la regii. Probabil nu m-au luat în seamă, dar de data asta regiile sunt introduse într-un acord cu Fondul. La regii nimeni nu vizează personalul.

- Regia de apă Bucureşti, Apa Nova, are management străin - management privatizat şi este un model de succes. Regia nu are acum nevoie de subvenţii de la Primărie.

- Aceste regii au arierate de 12,5 miliarde de lei noi, adică 3 mld de euro. Ăştia sunt bani scoşi din buzunarele românilor.

Despre nivelul de colectae a taxelor

- Niciun român nu este îndreptăţit să spună..dacă nu stă poliţistul în spatele meu, eu încalc legea. Ar trebui să avem în spatele fiecărui salariat un poliţist, un procuror, un inspector de la Fisc şi nu se poate. Trebuie să ne responsabilizăm asupra obligaţiei de a respecta legea când vine vorba de plata taxelor. Domnii din economie trebuie să înţeleagă că nu vor avea CAS scăzut atâta timp cât nu scade munca la negru.

- Când îşi vor plăti obligaţiile faţă de fondurile de pensii, se va reduce CAS-ul

- ANAF-ul este una dintre cele mai ineficiente instituţii

De ce nu e de acord cu privatizarea

- Suntem la un nivel optim al segmentului privatizat în economia românească. Globalizarea exercită o presiune formidabilă pe tot ce înseamnă companii importante din orice ţară. Nicio companie mare nu poate rămâne în competiţie cu companiile globale, dacă nu e susţinută de stat.

- O companie susţinută de stat, Romgaz, într-o perioadă de criză a reuşit să menţină un echilibru faţă de populaţie.

Despre măsurile de austeritate

- Măsurile astea dure nu sunt plăcute pentru niciun politician

- A fi ticălos în astfel de momente, să spui mă interesează procentele mele, nu ţara, reprezintă diferenţa dintre un prăpădit care a ajuns din greşeală un om politic şi un om politic responsabil

- Aceste măsuri impopulare, care au avut costuri politice enorme, şi pentru mine şi pentru premier şi pentru partiul aflat la guvernare, au avut o atitudine responsabilă şi şi-au sacrificat procente de voturi pentru a tracta ţara din criză

Despre relaţia cu Emil Boc

- Emil Boc a fost un partener loial

- PDL-ul va decide singur ce face premierul în continuare

Despre scutul antirachetă

- Vor fi rachete care vor distruge alte rachete prin lovitură.

- Obiectivul Stetelor Unite e ca acest scut să fie integrat cândva în scutul NATO, care s-a stabilit a se realiza la Lisabona.

- Modelul de racetă care se va amplasa în România este acum în laboratoare. Testarea primelor rachete se va face undeva în toamna acestui an, deci nu putem discuta despre caracteristici.

- Trebuie să protejeze România, şi nu numai.

- Declaraţiile ambasadorului rus la NATO nu sunt motive de inflamare. Luăm în serios reacţia Rusiei atunci când se exprimă preşedintele Medvedev, premierul Putin sau ministrul de externe Sergey Lavro.

-  La Lisabona s-a stabilit că în Europa NATO va avea scutul său, iar Rusia scutul său.

- Cheltuielile de amplasare, deci toată infrastructura sistemului, sunt în contul guvernului SUA. Inclusiv costurile anuale de întreţinere. Noi trebuie să dezvoltăm infrastructurile care duc către această bază, deşi nu avem în acord aşa ceva.

- Este păcat să nu aloci resurse pentru o infrastructură care să permită o circulaţie rapidă

Relaţiile cu Uniunea Europeană pe parte economică - trecerea la moneda euro

- Multe din obiective sunt cele ale integrării

- Am ţinut să menţinem obiectivul euro în 2015, dar este mai important să avem un buget stabil, solid, cu alocări şi venituri predictibile.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea