Titi Aur, despre greșeala uriașă pe care o fac șoferii când merg în coloană: „Un fel de efect de turmă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titi Aur, fostul pilot de raliuri, a vorbit recent despre o greșeală uriașă pe care o fac șoferii atunci când aleg să meargă în coloană. Este vorba despre prieteni, rude, care atunci când pleacă în vacanță sunt tentanți să meargă unul după altul.

În emisiunea DC Conducem de la DC News, acesta a explicat care este, de fapt, greșeala.

Titi Aur arată ce greșeală fac șoferii atunci când merg în coloană FOTO Adevărul

"Deplasarea în coloană înseamnă că atunci când mai mulţi prieteni pleacă cu maşinile la mare, la munte, etc, sunt tentaţi să meargă unul după altul. Ca şi cum atunci când unul intră în depăşire, pot depăşi toţi. E acea senzaţie în subconştient că eşti într-o coloană şi că, dacă a depăşit prima maşină, poate trece toată lumea. Dar ceilalţi participanţi la trafic merg după regulile de circulaţie", spune expertul în conducere defensivă. 

Acest comportament, spune Titi Aur, pe lângă faptul că nu este legal, este, de-a dreptul, periculos.

"Nu suntem într-o coloană oficială, cu poliţişti care opresc circulaţia ca să ne deplasăm noi. Trebuie ca fiecare dintre noi, dintre membrii coloanei, să respectăm regulile de circulaţie. Dar suntem prinşi în acest miraj. E tot un fel de efect de turmă, dacă trec ăia, trecem toţi. Asta e doar în mintea ta. Dar altul poate are prioritate, poate are semaforul pe verde. Nu treci pentru că eşti în coloană.

Ca să conştientizăm, însă, trebuie să ne tragă cineva de mânecă", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Mersul în coloană la drum lung: avantajos sau periculos? Ce spun șoferii: „Parcă vă duceți la război, nu în concediu”

Mulți oameni pornesc în drumul spre vacanță, în număr mare, alături de alte familii, rude și prieteni. Pentru a rămâne împreună la drum lung, aleg mersul în coloană, pentru care există numeroase argumente pro și contra.

Recomandări pentru mersul în coloană

Grecia este una dintre destinațiile favorite ale românilor, în special vara, iar pe rețelele de socializare există grupuri în care oamenii își împărtășesc experiențele. Așa a făcut și un bărbat, care își petrece, în mod frecvent, concediul în Grecia. Pe grupul de Facebook „Forum Thassos” el a ridicat problema mersului în coloană și a oferit câteva sfaturi, din propria sa experiență.  

Am tot văzut aici fel de fel de păreri pro și contra despre călătoritul „în coloană”. Există avantaje și dezavantaje, dar mai ales niște reguli de conduită preventivă care ar trebui respectate.Lista nu este exhaustivă și orice completare e binevenită. Recomandări personale:

Maxim 3 mașini în coloană sau perechi.

  • Primul este tot timpul cel mai lent, iar ultimul cel mai rapid, excepție atunci când există un veteran care știe bine drumul, iar ceilalți sunt începători.
  • Folosiți walkie talkie pentru o comunicare rapidă pe distanțe scurte.
  • Stabiliți dinainte puncte de așteptare/ întâlnire în caz că nu puteți comunica., a scris el.

El a continuat postarea și cu câteva precizări mai detaliate, pentru fiecare șofer, în funcție de poziționarea sa în coloană.

Dacă ești primul din coloană sau intermediar:

  • Niciodată să nu forțezi galbenul la semafor.
  • Semnalizează la orice manevră: depășire, ocolire obstacol, intenție de oprire, etc.
  • Încearcă să nu pui frâne bruște.
  • Verifică din când în când dacă cel din spatele tău te urmează.
  • Dacă nu, unde e posibil, tragi pe dreapta și îl aștepți să vină.

Dacă ești ultimul sau intermediar:

  • Asigură-te că lași suficientă distanță între tine și cel din față pentru a permite depășirea și pentru a evita coliziunea în caz de frânare bruscă.
  • Verifică din când în când dacă cel din spatele tău te urmează.
  • Dacă nu, unde e posibil, tragi pe dreapta și îl aștepți să vină.
  • Nu trece pe roșu/galbenNu încălca regulile de circulație chiar dacă există riscul de a pierde coloana. Te vor aștepta, sau așa ar trebui.” a mai precizat șoferul.
Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă