Sute de procurori și polițiști au participat la traininguri privind infracțiunile contra LGBTQ

0
Publicat:

147 de procurori şi 160 de poliţişti au participat la sesiuni de formare pe tema investigării infracţiunilor motivate de prejudecată şi a promovării drepturilor persoanelor LGBTI, a anunţat, joi, Parchetul General.

Foto: Shutterstock

Conform unui comunicat al PG, sesiunile au fost organizate de Asociaţia Accept şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul proiectului „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementarea jurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen".

Cursurile de formare comune pentru procurori şi poliţişti s-au derulat în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023, formatorii fiind procurorii PICCJ Oana Chichernea şi Răzvan-Horaţiu Radu, psihologul Alex Ciucu şi avocata Iustina Ionescu, specializată în drepturile omului, notează Agerpres.

Sesiunile au fost organizate în scopul îmbunătăţirii nivelului de înţelegere de către specialiştii din instituţiile de aplicare a legii a nevoilor şi problemelor specifice cu care se confruntă victimele LGBTI ale infracţiunilor motivate de ură. Totodată, tematica cursurilor a vizat modalităţi eficiente de identificare şi investigare a acestor infracţiuni. În mod concret, un subiect de interes major a fost cel al abordării centrate pe victimă în investigarea cauzelor având ca obiect infracţiuni motivate de ură, în cadrul celor 16 sesiuni de formare fiind prezentată cazuistică în domeniu. Necesitatea formării sistematice a forţelor de ordine şi a magistraţilor este indicată în deciziile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei în cadrul monitorizării executării hotărârii CEDO în cauza MC şi AC împotriva României (2016), prin care s-a solicitat României implementarea de urgenţă a unei reforme a sistemului de investigare şi anchetă a infracţiunilor motivate de ură", susţine Parchetul General.

Formarea profesională a procurorilor constituie o condiţie în vederea aplicării standardelor europene în materie şi pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi câştigării încrederii în actul de justiţie penală.

În acest sens, evaluarea realizată la finalizarea sesiunilor de formare a confirmat nevoia procurorilor şi poliţiştilor, beneficiari direcţi în cadrul proiectului, de dobândire a unor cunoştinţe profesionale specializate şi aprofundarea tehnicilor de investigaţie în domeniu.

Proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementareajurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen" este implementat de Asociaţia ACCEPT în parteneriat cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada decembrie 2021 - noiembrie 2023.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 937.819 euro oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Obiectivul proiectului este să îmbunătăţească executarea deciziilor CEDO şi aplicarea recomandărilor ECRI în România pe criteriile orientării sexuale şi identităţii de gen.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”