Summitul Copiilor: „Vocea Generației Noastre” - Un dialog pentru viitorul României

0
Publicat:

Luni, la Palatul Victoria, are loc manifestarea "Summitul Copiilor - Vocea generației noastre," organizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție, cu sprijinul Cancelariei Prim-ministrului (Departamentul pentru Evaluare Integrată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene).

Evenimentul are loc la Palatul Victoria - foto Arhiva

La eveniment vor participa 150 de copii din toată țara, dar și miniştri, parlamentari, secretari de stat, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi reprezentanţii altor instituţii cheie, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Evenimentul va fi structurat în cinci paneluri de discuții și o sesiune plenară, abordând teme esențiale precum: educația, participarea copiilor la deciziile care îi privesc, schimbările climatice, sănătatea mintală, violența, bullying-ul, discriminarea și justiția prietenoasă.

Evenimentul face parte din seria de întâlniri dedicate implementării Garanţiei europene pentru copii în România şi încurajează participarea activă şi implicarea tinerilor în procesul decizional. Asigurarea participării active şi incluzive a copiilor în luarea deciziilor care îi privesc este, de altfel, un principiu şi un obiectiv specific al Planului Naţional de Acţiune al Garanţiei. Prin intermediul acestor discuţii, copiii vor avea ocazia să-şi exprime opiniile şi preocupările, contribuind astfel la dezvoltarea unor politici publice care să răspundă cu adevărat nevoilor şi aspiraţiilor lor. Reprezentanţii autorităţilor şi experţii prezenţi vor avea oportunitatea de a asculta direct punctul de vedere al tinerilor, promovând un dialog autentic şi constructiv”, se precizează în comunicatul citat.

Concluziile discuțiilor din cadrul Summitului vor fi incluse într-un raport, care va fi prezentat premierului Marcel Ciolacu de către reprezentanții copiilor, într-o întrevedere ulterioară.

În fiecare zi, copiii noştri trăiesc realităţile create de deciziile luate de adulţi. De aceea, este esenţial să îi ascultăm şi să îi implicăm activ în procesele decizionale. Astfel, nu doar că le recunoaştem drepturile, dar construim şi o societate justă, echitabilă şi prosperă”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Elena Intotero, citată în comunicat.

Participarea copiilor la procesul decizional este un drept recunoscut de Convenția ONU privind Drepturile Copilului. Implicarea lor în luarea deciziilor contribuie la dezvoltarea simțului responsabilității, a abilităților de gândire critică și a încrederii în sine. Aceste competențe sunt esențiale pentru formarea lor ca cetățeni activi și implicați.

Summitul 'Vocea generaţiei noastre' reprezintă o oportunitate unică pentru copiii din România de a se implica activ în deciziile care îi privesc direct. Ne dorim ca prin acest eveniment să subliniem importanţa ascultării şi valorizării opiniilor copiilor în procesul decizional. Avem reprezentanţi ai copiilor din toate structurile mari din ţară, fiind pentru prima dată când toate aceste organizaţii se reunesc”, a afirmat şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie, Rareş-Petru Achiriloaie, citat în comunicatul transmis.

Summitul a fost organizat cu sprijinul unor organizații precum UNICEF România, Salvați Copiii România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii, World Vision România, SOS Satele Copiilor, Hope and Homes for Children, Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Elevilor Reprezentanți și Fundația Filantropică Metropolis.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”