STUDIU Celor mai mulţi dintre români nu le pasă de irosirea apei sau a mâncării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte dintre români nu folosesc produsele de curăţat într-un mod care să încurajeze adoptarea unui stil de viaţă sustenabil. Aşa reiese din studiul „Ce fac consumatorii români pentru un stil de viaţă sustenabil?” realizat în luna mai de compania Unilever.

Potrivit cercetării, mediul este cel mai mult afectat nu atunci când produsele de curăţat sunt fabricate, ci în momentul în care consumatorii le folosesc acasă, cea mai mare problemă fiind consumul excesiv de apă. Astfel, 20% dintre participanţii la studiu au spus că stau în duş mai mult de 15 minute, iar aproape 50% dintre aceştia au declarat că durata medie a unui duş este de 10 – 15 minute.

Cei mai mulţi respondenţi spun că indiferent cât timp ar petrece la duş nu consumă la fel de multă apă ca persoanele care aleg să facă baie în cadă. Asta în condiţiie în care, potrivit unui alt studiu al companiei, un duş de opt minute utilizează la fel de multă apă ca o cadă de baie, iar un duş în care apa curge continuu consumă de două ori cantitatea de apă şi energie a unei căzi de baie.

Aproape jumătate dintre români aruncă mâncare la gunoi

În plus, studiul Unilever a scos la iveală că peste 40% dintre români aruncă zilnic sau săptămânal mâncare la gunoi, în timp ce doar 10% reuşesc să consume toate produsele alimentare pe care le cumpără.
Peste jumătate dintre români nu iau în calcul în momentul în care cumpără un produs, dacă ambalajul acestuia este prietenos cu mediul, însă 68% spun că ar alege produsul brandului cu misiune socială dacă preţul şi calitatea acestuia nu diferă de celelalte produse.

Reducerea impactului asupra mediului e mai simplu de realizat în fabrici, decât în casele consumatorilor

Pentru a reduce impactul asupra mediului, brandurile reunite sub Unilever au făcut în ultima vreme mai multe schimbări:  sunt folosite materii prime sustenabile în proporţie de 36%, în condiţiile în care, în 2010, proporţia era de doar 14%, 450.000 de cultivatori de ceai au fost instruiţi în practicile sustenabile, iar din 2008 au fost economisiţi 300 de milioane de euro prin programul de reducere a cantităţii de energie, apă, materiale şi deşeuri existente. Spre exemplu, fabricile de produse de îngrijire personală şi a locuinţei Unilever din Ploieşti au redus cantitatea de dioxid de carbon cu 44% faţă de 2008, iar cea de energie cu 17%. În fabricile de produse alimentare, cantitatea de dioxid de carbon s-a redus cu 55%, iar cantitatea de apă cu 16%.

„Înregistrăm progrese considerabile în ceea ce priveşte reducerea impactului asupra mediului în fabricile noastre şi procurarea de materii prime sustenabile. Însă ne confruntăm în continuare cu provocarea de a schimba obiceiurile consumatorilor privind sănătatea şi igiena şi în a-I încuraja să utilizeze mai puţină apă şi energie acasă, atunci când spală şi curăţă cu produsele noastre. Adoptarea de către consumatori a unui stil de viaţă sustenabil este esenţial pentru atingerea obiectivelor noastre”, a declarat directorul Unilever South Central Europe, Jarek Malinowski.

Sondajul „Ce fac consumatorii români pentru un stil de viaţă sustenabil?” s-a desfăşurat online în perioada 13  – 17 aprilie 2013 pe un eşantion de 6.308 respondenţi cu vârsta peste 18 ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie