„Știți cât costă deplasarea unui demnitar lună de lună?” Calculele făcute de liderul de sindicat de la Guvern

0
Publicat:

Președintele sindicatului angajaților din Guvern, Noni Iordache, a declarat miercuri că Executivul plătește lunar între 21.000 și 30.000 de lei doar pentru deplasarea unui demnitar.

Ședință de guvern FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Potrivit liderului sindicatului angajaților din Guvernul României, la Guvern suma minimă pentru deplasarea unui demnitar este de 21.000 de lei. 

În sumă sunt incluse salariul șoferului, combustibilul și alte cheltuieli de mentenanță a mașinii.

„Știți cât costă deplasarea unui demnitar la Guvern lună de lună? Între 21.000 de lei și 30.000 de lei. Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini. Hai să fim eco, să fim solidari și să renunțe la mașini. Înmulțiți câți consilieri sunt, secretari de stat, miniștri, și prin autorități. Și înmulțiți cu 21.000. Cel puțin asta e suma minimă la Guvern, 999 de lei pe zi lucrătoare. Sunt unii care folosesc mașina și în weekend”, a spus liderul de sindicat. la Antena 3 CNN.

Noni Iordache a declarat că se pregătește demiterea „profesioniștilor” din Guvern pentru a face loc membrilor de partid. 

Premierul Ilie Bolojan are în intenție tăieri la Guvern, pentru a reduce din costuri. Printre altele, acesta intenționează să organizeze mai multe concursuri pentru angajații cancelariei și ai Secretariatului General, în condițiile în care personalul ar putea fi redus cu 30-40%.

Funcționarii au fost deja atenționați că urmează să fie evaluați. Angajații Palatului Victoria au fost puși să prezinte un raport de activitate pentru primele șase luni ale anului.

Aceștia au primit un document, mai exact o declarație pe propria răspundere, în care sunt rugați să menționeze dacă au și pensie și salariu. Potrivit sindicatelor, în jur de zece persoane sunt în această situație.

„Mă întreb cui trebuie să-i facem loc? Credeți-mă, vă spun sincer. Suntem sătui de bursierii, cu ghilimelele de rigoare, partidelor politice. Trebuie să fie win win situation, nu? Adică, uite am dat, dar departamentul îl facem că na... am dat pe unii fără carnet de partid sau care n-au fost implicați în alegeri îi dăm afară. Ce mai avem nevoie de profesioniști? Evaluările noastre sunt bune și am avut miniștri diferiți de la toate partidele, nu se poate ca toți să fi fost evaluați cu notă bună. Și acum vine cineva și ne spune că nu mai suntem buni. Păi de ce nu mai suntem buni?”, a spus Noni Iordache la Antena 3 CNN.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews