Stareța Mănăstirii Voroneț, Gabriela Platon, a fost demisă din funcție. Încă cinci conducători ai altor unități de cult, în aceeași situație

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stareța Mănăstirii Voroneț, Gabriela Platon, a fost demisă, vineri, din funcția de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de alți cinci conducători de unități de cult din județ.

Stareța Mănăstirii Voroneț, gabriela Platon a fost demisă din funcție FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat de presă, la data de 23 septembrie a avut loc o evaluare a stareților și starețelor, egumenilor și egumenelor mănăstirilor și schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul acestei evaluări, a fost analizată activitatea din perioada septembrie 2020 - august 2024.

Ca urmare a acestei analize, s-a dispus demiterea unui număr de șase conducători ai unităților de cult: Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Pojorâta – Mestecăniș, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Orata, Schitul „Sfântul Nicolae” Leucușești, Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă - Câmpulung Moldovenesc.

Comisia de evaluare a avut în vedere eficiența administrării ansamblului monahal, precum și modul de gestionare a resursei umane. În perioada următoare vor avea loc alegeri, iar cei desemnați pentru a ocupa funcțiile vacante își vor prelua mandatul începând cu 1 noiembrie 2024.

După demiterea sa, stavrofora Gabriela Platon a declarat pentru Monitorul de Suceava că nu se aștepta să ajungă într-o funcție de conducere.

„Nimeni, când intră pe poarta unei mănăstiri, cu mintea înălțată spre Cer, pe «cărarea spre mântuire» nu visează ajungerea în funcție de conducere. Acestea le dăruiește Dumnezeu în timp, dacă consideră necesar, pentru chivernisirea bunurilor Casei lui Dumnezeu. După 9 ani la Moldovița, am venit la Voroneț, stându-i la dreapta celei dintâi Starețe, Stavrofora Irina, cu toata conștiința misiunii de a reînvia Mănăstirea Voroneț după 206 ani. În cei 33 de ani am restaurat împreună cam tot ce era de restaurat la biserica înconjurată cu iarbă și ruine. Acum urmează un nou capitol în istoria locașului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Slujim în continuare, în armonie, Biserica lui Hristos”, a declarat ea pentru Monitorul de Suceava.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie