Soarta tristă a Schitului Moara Vlăsiei de la Snagov. Biserica lăsată în paragină va fi demolată: „Curge apă prin acoperiș” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O biserică veche de un secol a fost uitată de lume și înconjurată de gunoaie. Abandonat și lăsat în paragină, Schitul Moara Vlăsiei, din județul Ilfov, va rămâne istorie pentru că se pregătește demolarea sa.

Biserica Schitului Moara Vlăsiei este în paragina Foto: Alex Găvan/Centura Verde

Alex Găvan a atras atenția asupra Schitului Moara Vlăsiei din comuna Snagov (Ilfov), lăsat în voia sorții, nefiind băgat în seamă de autorități timp de mai mulți ani. Biserica, ce poartă hramul Sfinţilor Constantin şi Elena, a început să se prăbuşească.

Lăcașul, aflat în plin câmp, se află într-o stare avansată de degradare. Plouă prin acoperiș, iar în jur a fost aruncat un maldăr de gunoi. Până de curând, în biserică putea să intre oricine, în orice moment al zilei.

SURSA VIDEO: Alex Găvan/Centura Verde

Când am ajuns acolo, poarta era larg deschisă, la fel și ușa de la intrare. Singurul semn era cel legat de construirea unei noi biserici. In rest, totul era abandonat”, spune Alex Găvan, fondatorul platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”, iniţiatoare a legii privind Centura Verde Bucureşti – Ilfov.

 Din lipsă de măsuri de protecție, frumoasele fresce de pe ziduri au căzut victimă nepăsării.

Chiar și dacă la preluarea ei, nu mai putea fi restaurată, Biserica Ortodoxă Română (BOR) avea obligația, de bun gospodar, de a decupa și salva frescele ce mai puteau fi salvate și a le duce, de exemplu, la muzeul mănăstirii Căldarușani, de care am înțeles că ține acest schit”, mai precizează Alex Găvan.

Abia după sesizarea sa, Arhiepiscopia Bucureștilor a închis biserica de ochii curioșilor, fiind puse lacăte la intrare și semne cu „accesul interzis persoanelor neautorizate”.

RAPPS-ul, cei care au avut inițial în administrare această biserică, sunt răspunzători de degradarea sa, iar BOR-ul, care au preluat-o după, sunt răspunzători morali pentru că nu au luat absolut nicio măsură pentru a nu mai curge apă prin acoperiș", mai susține Alex Găvan.

S-a stabilit soarta bisericii: demolarea

Lăcașul, aflat până de curând în proprietatea statului, este una dintre clădirile pierdute în lungul conflict al restituirii terenurilor confiscate în perioada comunistă.

A fost construită acum aproape 100 de ani de membrii unei cooperative agricole din perioada comunistă și de către creștinii din zonă, adică din satul Vlăsia. Biserica a reintrat în proprietatea Arhiepiscopiei, iar expertiza tehnică făcută a arătat că lăcașul de cult nu este monument istoric și nu mai poate fi reabilitat. Acesta nu a fost, așadar, abandonat de Biserică și de la preluarea lui se așteaptă finalizarea documentației necesare demolării și reconstrucției unei noi biserici”, a precizat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

În 2021, printr-o hotărâre de Guvern, biserica Schitului Moara Vlăsiei a ajuns în posesia Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru a se demara ample lucrări de restaurare și a fi organizate diverse proiecte culturale. În schimb, acum se vorbește despre demolare.

Expertiza tehnică a concluzionat necesitatea demolării. Proiectele pastoral-misionare, culturale și social-filantropice vor fi realizate în noile spații ce vor fi edificate”, a transmis Arhiepiscopia Bucureștilor, care a și făcut mai multe demersuri pentru construirea unui nou edificiu de cult. Acesta va avea hramul Duminica Sfinţilor Romani.

S-au făcut demersurile necesare pentru construirea unei biserici noi pe alt amplasament. În acest sens s-a elaborat documentație necesară obținerii certificatului de urbanism. În certificatul de urbanism s-a specificat necesitatea obținerii PUZ-ului. Arhiepiscopia Bucureștilor a demarat elaborarea documentației necesară obținerii acestui PUZ. Până la această dată s-a obținut avizul de oportunitate de la Consiliul Județean Ilfov și se așteaptă emiterea avizelor necesare obținerii PUZ-ului”, mai informează Arhiepiscopia.

Despre demersurile făcute pentru a salva frescele din cadrul lăcașului, Arhiepiscopia susține următoarele: „Frescele valoroase din acest lăcaș de cult vor fi extrase și conservate printr-un procedeu special, care s-a folosit și în cazul altor biserici”.

Din păcate, până atunci picturile continuă să se degradeze din cauza condițiilor în care se află lăcașul de cult.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie