Sindicaliştii din poliţie anunţă proteste în faţa sediului Ministerului Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii din Poliţii cer actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat  FOTO ilustrativă: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicaliştii din Poliţie pichetează, în perioada 9 - 11 august, sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.

Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), acţiunea de protest va avea loc între orele 10:00-12:00, conform Agerpres

"Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite. (...). Drepturile poliţiştilor, personalului contractual şi cadrelor militare în rezervă/retragere (pensionarilor MAI) sunt în continuare sfidate de către factorii politici şi guvernamentali decizionali, fapt pentru care începem seria protestelor în stradă. Am încercat diverse forme de negociere: le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe şi şedinţe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliţie, cu preşedinţii Camerelor parlamentare şi cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniştrii MAI şi ai altor ministere decizionale, dar revendicările noastre legitime şi soluţiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alţii", se menţionează în comunicat. 

Conform sursei citate, printre principalele revendicări se numără aplicarea Legii-cadru a salarizării nr.153/2017 - Anexele VI şi VIII (referitoare la militari, poliţişti şi personal contractual), anexe care privesc in integrum familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională. "În fapt, legea a fost şuntată, în ultimii ani, prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, care ne-au sfidat tuturor drepturile/interesele economice, sociale şi profesionale", susţin sindicaliştii. 

Pe lista de revendicări se mai află acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare (subiectivă) a ordonatorilor de credite. Potrivit sindicaliştilor, un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, având drept scop eficientizarea Poliţiei judiciare, care "este aplicat discreţionar în MAI, la nivel minimal, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 îi dă dreptul ministrului să ridice cuantumul acestuia la 25%". 

Totodată, sindicaliştii din Poliţie mai cer actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat - conform Legii nr. 223/2015 - acestea fiind şi ele "îngheţate" în ultimii ani, tot prin OUG, "ba chiar supraimpozitate de către Guvern, în mod discreţionar, începând cu 2022". 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”