Sindicaliştii din învăţământ protestează şi astăzi în faţa Guvernului. Sunt aşteptaţi 500 de membri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest FOTO FSLI

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“, vor relua protestele astăzi, 25 mai 2022, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei.

Acţiunea, spun membrii de sindicat, urmăreşte să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior.

Multe unităţi de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condiţiile de muncă. Mai mult, deşi lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariaţii în cauză nu sunt remuneraţi suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. 

Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII. 

De asemenea, la protest vor participa şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare. Aceştia vor protesta faţă de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale.

Membrii de sindicat reamintesc reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. 

În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani