Șeful INFP susține că seismul de 4,9 de la Arad a fost unul puternic pentru zona respectivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a explicat ce înseamnă un astfel de seism.

Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Șeful Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a spus într-o intervenție televizată că seismul de la Arad de 4,9 pe scara Richter a fost unul semnificativ.

„Depinde de zona în care se produce și la ce adâncime are loc epicentrul. Dacă un cutremur se produce la un km adâncime și este sub un oraș, intensitatea poate fi destul de mare și să producă pagube. Dacă ne referim la zona seismică Vrancea, pe care o știm, acolo un cutremur de 4,9 se simte, dar nu produce nicio pagubă. Depinde de zona respectivă. În cazul de față, e un cutremur puternic, semnificativ pentru zona respectivă”, a spus directorul INFP la digi24.

Acesta a menționat că este greu de estimat dacă vor fi replici multiple în urma seismului, deoarece  „epicentrele din zona Banatului migrează în funcție de tensiunile care se acumulează în faliile de suprafață”.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,9 pe Richter s-a produs luni, la ora locală 20,46, în Banat, judeţul Arad, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 24 km sud-est de Arad, 45 km nord-est de Timişoara, 77 km sud-est de Bekescsaba şi 89 km nord de Reşiţa.

Imediat ce cutremurul s-a produs, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.

"S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare", a spus, pentru AGERPRES, un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.

Şi în cartierele de case din Arad, oamenii au ieşit la stradă pentru a-şi întreba vecinii dacă au simţit cutremurul.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete