Secții de vot cu cabine pentru alegătorii cu dizabilități la scrutinul din 7 decembrie din Capitală. AEP implementează un proiect-pilot în 24 de secții din București

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță implementarea unui proiect-pilot pentru facilitarea exercitării dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.

Alegeri primăria Capitalei FOTO: Mediafax

Proiectul se desfășoară în șase centre de votare din municipiul București, câte unul în fiecare sector, care includ, în total, 24 de secții de votare.

Lista secțiilor de votare în care se implementează proiectul-pilot este disponibilă pe site-ul Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro, la secțiunea „Accesibilitate”.

Inițiativa beneficiază de colaborarea Asociației Nevăzătorilor din România și se realizează conform prevederilor Instrucțiunii Autorității Electorale Permanente nr. 4/2025, disponibilă pe site-ul AEP, la următorul link https://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2025/11/Instructiunea-AEP-4-2025.pdf

Obiectivul principal al demersului vizează asigurarea facilităților necesare alegătorilor cu dizabilități de vedere pentru a vota în condiții de autonomie și cu respectarea secretului votului, fără a depinde în mod obligatoriu de un însoțitor.

”Alegătorul cu dizabilități de vedere are dreptul să fie ajutat de un însoțitor ales de el, care nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

În cadrul proiectului-pilot sunt utilizate șabloane de vot și materiale auxiliare care permit alegătorilor cu dizabilități de vedere să voteze în mod independent și informat. Materialele conțin informații privind procedura de votare, competitorii electorali și poziționarea acestora pe buletinul de vot și sunt disponibile în alfabet Braille, în format text care să poată fi redat prin intermediul dispozitivelor și/sau aplicațiilor utilizate de către alegătorii cu dizabilități de vedere și în format audio”, potrivit AEP.

Materialele sunt realizate de Autoritatea Electorală Permanentă în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor din România, astfel încât conținutul și formatul să fie adaptate nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități de vedere.

În fiecare centru de votare în care se organizează proiectul-pilot există câte o secție de votare dotată cu o cabină de vot accesibilizată, care are o lățime de 100 cm și o poliță de 30 cm, ajustabilă pe înălțime.

În data de 4 decembrie 2025, Autoritatea Electorală Permanentă organizează la sediul Asociației Nevăzătorilor din România o simulare a procedurii de votare cu ajutorul șablonului pentru buletinul de vot.

În preziua votării, între orele 18:00 și 20:00, reprezentanții AEP vor fi prezenți în cele șase centre de votare pentru predarea șabloanelor și a materialelor auxiliare către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și pentru instruirea membrilor acestora cu privire la procedura de votare pentru alegătorii cu dizabilități de vedere.

În ziua votării, Autoritatea Electorală Permanentă asigură funcționarea unui punct de informare pentru alegătorii cu dizabilități de vedere, amplasat în zona de acces a fiecărui centru de votare.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă