Şase secrete care ne menţin tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care aceasta se raportează la îmbătrânire, arată specialiştii.

„Toate atitudinile şi aşteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru. Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au”, explică psihologul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, potrivit unui comunicat de presă. 

Specialista afirmă că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Totodată, psihologul vine şi cu şase sfaturi pentru cei care vor să se menţină tineri. 

1. „Ia decizii bune în legatură cu sănătatea ta!”, spune psihologul Angela Nuţu, potrivit căreia oamenii inteligenţi iau decizii mai bune legat de starea lor de sănătate. 

2. „Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experienţă” - persoanele deschise către experienţe noi sunt asociate cu un IQ ridicat. Sentimente precum entuziasm, curiozitate şi pofta de viaţă îi fac pe oameni să se simtă mai tineri.

3. „Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou!”, subliniază psihologul. Asta pentru că cei care practică stabilitatea şi rutina nu vor putea trăi viaţa la adevărata ei intensitate. Deschiderea către nou trebuie să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. 

4. „Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională!”, completează psiholoaga, care susţine că o gândire echilibrată oferă un stil de viaţă sănătos şi longevitate. „Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm”, aminteşte vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

5. „Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor!”, spune psihologul, conform căruia bătrânii sunt cei care trăiesc din amintiri iar tinerii au planuri. „Din momentul în care începem să ne raportăm la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire. Sfatul psihologului este să facem în aşa fel încât să avem tot timpul noi proiecte de viitor, să facem ceva pentru cei din jurul nostru, să ne implicăm şi dăruim din experienţa şi înţelepciunea pe care am acumulat-o”, arată Angela Nuţu. 

6. „Nu-ţi mai impune restricţii!”, e ultimul sfat dat de psiholog. „ Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi; iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!”, conchide Angela Nuţu.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă