România trece la ora de vară. Când a fost introdusă prima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 martie, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică FOTO Shutterstock

Conform Agerpres, CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art. 1 se precizează că: „În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00".

Schimbarea orei se face în întreaga Europă, însă sunt şi excepţii: Rusia, Islanda şi Belarus, potrivit www.timeanddate.com. Conform legislaţiei Uniunii Europene actuale, se trece la ora de vară în ultima duminică a lunii martie şi se revine la ora iniţială în ultima duminică a lunii octombrie.

Cine a avut ideea introducerii orei de vară

Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomolog care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi care a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie), după care au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

Ora de vară în SUA

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional, din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă cuprinsă între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil