Reacţia Patriarhiei Române la scandalul cu acuzații de homosexualitate de la Oradea. „Canoanele Bisericii sunt limpezi”

0
Publicat:

Patriarhia română a reacționat în cazul celor doi clerici din Oradea ajunşi în anchetă penală, după ce au transmis forurilor superioare discuțiile erotice purtate de un preot orădean cu cu un alt bărbat, angajat în justiția bihoreană. "Canoanele Bisericii sunt limpezi", transmite BOR.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu Foto: Basilica.ro

Într-o informare scurtă, transmisă la solicitarea „Adevărul", purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis că a aflat „exclusiv din presă de existența unui conflict interclerical apărut în cadrul Episcopiei Oradiei” şi despre informaţiile „care vizează conduita morală a unor clerici din Episcopia Oradiei”.

„Homosexualitatea este total incompatibilă cu slujirea preoțească”

Canoanele Bisericii Ortodoxe referitoare la condițiile morale elementare pe care trebuie se le îndeplinească un cleric, indiferent de treapta slujirii sale, sunt absolut limpezi și nu sunt opționale în respectarea lor. , se arată în mesajul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei române.

Potrivit acestuia, cercetarea cazului revine în sarcina Mitropoliei Ardealului, unitatea eparhială superioară de care aparține Episcopia ortodoxă Oradea.

Mitropolia Ardealului, are datoria să se autosesizeze și să ancheteze obiectiv aceste informații apărute în spațiul public, în vederea stabilirii veridicității acestora și, eventual, a stabilirii măsurilor canonice ce s-ar putea impune”, a mai arătat Bănescu.

Reacţia Patriarhiei Române vine în contextul scandalului din Episcopia Ortodoxă Oradea, generat de punerea sub învinuire pentru violarea vieţii private a preotului cineast Ciprian Mega şi a protopopului de Oradea Simion Goga, după ce au semnalat şefilor Episcopiei și patriarhului presupuse discuţii dintre un alt preot care ar avea inclinații homosexuale și un bărbat, angajat în justiția bihoreană.

Plângerea penală a fost făcută chiar de către preotul în cauză, apropiat al episcopului Sifronie Drincec.

Episcopia Ortodoxă Oradea a refuzat să comenteze cazul.

Redăm integral punctul de vedere al Patriarhiei Române:

"Am aflat astăzi, exclusiv din presă, de existența unui conflict interclerical apărut în cadrul Episcopiei Oradiei.

Canoanele Bisericii Ortodoxe referitoare la condițiile morale elementare pe care trebuie se le îndeplinească un cleric, indiferent de treapta slujirii sale, sunt absolut limpezi și nu sunt opționale în respectarea lor.

Homosexualitatea este total incompatibilă cu slujirea preoțească.

În acest context și în legătură cu informațiile apărute recent în presa bihoreană, informații care vizează conduita morală a unor clerici din Episcopia Oradiei, unitatea eparhială superioară de care aceasta aparține, respectiv Mitropolia Ardealului, are datoria să se autosesizeze și să ancheteze obiectiv aceste informații apărute în spațiul public, în vederea stabilirii veridicității acestora și, eventual, a stabilirii măsurilor canonice ce s-ar putea impune.

Vasile Bănescu

Biroul de Presă al Patriarhiei"

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare