Raport SUA: Legislaţia română protejează libertatea religioasă, dar există şi cazuri de discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există cazuri de discriminare pe criteriul religios în România, arată oficialii americani

Constituţia României şi alte legi protejează libertatea religioasă, iar guvernul respectă, în general, acest drept, dar există şi cazuri de discriminare pe bază de religie, se arată în raportul pe 2013 al Departamentului american de Stat privind libertatea religioasă.

"Constituţia şi alte legi protejează libertatea religioasă, iar guvernul, în general, respectă libertatea religioasă. Totuşi, autorităţile locale nu reuşesc în continuare să răspundă la plângerile din partea grupurilor minoritare religioase privind discriminarea. O problemă semnificativă rămâne lipsa de progrese în ceea ce priveşte restituirea bisericilor greco-catolice date în 1948 de către regimul comunist Bisericii Ortodoxe", se arată în raportul Departamentului de Stat publicat luni.

"Au existat cazuri de discriminare socială pe baza afilierii religioase, a credinţelor sau practicilor religioase. Unii preoţi ortodocşi continuă să manifeste ostilitate faţă de grupurile religioase neortodoxe, inclusiv prin refuzarea accesului în cimitire", se mai arată în raport.

Potrivit documentului, Biserica Greco-Catolică a contestat rezultatele de la recesământul din 2011, susţinând, într-o scrisoare trimisă premierului, că "mulţi repondenţi au fost intimidaţi şi nu şi-au declarat adevărata confesiune, iar unii recenzori au refuzat să înregistreze confesiunea greco-catolică".

Probleme de birocraţie, posibile discriminări

Autorii raportului notează că, deşi legile protejează libertatea religioasă, există restricţii legale privind grupurile religioase în ceea ce priveşte înregistrarea lor şi conferirea unui statut oficial.

Astfel, o asociaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin 300 de membri şi să furnizeze datele personale ale acestora, în timp ce orice alt fel de asociaţie are nevoie de trei membri pentru a fi înregistrată.

Totodată, asociaţiile religioase beneficiază de anumite scutiri fiscale "potrivit Codului fiscal". Documentul notează însă că în Codul fiscal nu există o reglementare privind scutirea de taxe pentru asociaţiile religioase

Restituirea proprietăţilor

Raportul menţionează faptul că există o lege pentru restituirea proprietăţilor religioase confiscate între 1940 şi 1989, inclusiv cele evreieşti, dar că, în practică, unele autorităţi locale încearcă să împiedice restituirea acestor proprietăţi.

Astfel, raportul Departamentului de Stat arată că autorităţile române refuză în continuare să restituie clădirea Bibliotecii Batthyaneum, deşi există în acest sens o Ordonanţă guvernamentală şi o condamnare la CEDO.

De asemenea, grupurile religioase neortodoxe se confruntă în continuare cu dificultăţi privind accesul în cimitire şi obţinerea de pământ pentru construirea de cimitire, potrivit sursei citate.

Conform raportului Departamentului de Stat, s-au înregistrat atitudini antisemite şi cazuri de negare a Holocaustului.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux