Rafila: Vom ajunge în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus. Un ventilator mecanic e folosit cu săptămânile pe un pacient, iar noi avem 1.300 de aparate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat, vineri, că România va ajunge la peste 2.000 de infectări, adică în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus în câteva zile. Rafila a spus că cel mai tare îl îngrijorează capacitatea de la Terapie Intensivă, pentru că un ventilator mecanic este folosit în medie 3 săptămâni la un pacient, iar noi avem 1.300 de aparate.

„În 7 zile, ajungem să depăşim 2000 de cazuri, în cea mai fericită situaţie. Adică scenariul cel mai favorabil este că în decurs de 7 zile ajungem la peste 2000, dar e foarte probabil ca acest scenariu să fie depăşit. Eu personal m-am aşteptat, cred că şi colegii de la Ministerul Sănătăţii. Pe măsură ce testăm mai mult, vom avea mai multe cazuri noi, cel puţin în această perioadă. Trendul crescător va continua până după Paşti”, a afirmat Rafila, citat de g4media.ro.

Alexandru Rafila a explicat că scenariul 4 înseamnă că există posibilitatea să fie activată şi a treia linie de spitale de suport. „Asta trebuie să fie clar pentru toată lumea, că mai devreme sau mai târziu toate spitalele vor trebui să trateze astfel de pacienţi”, a subliniat el.

Tratarea cazurilor uşoare s-ar putea face acasă

În opinia sa, este posibil ca trendul descendent al epidemiei să fie înregistrat în a doua parte a lunii mai.

„Dacă va evolua cu sute sau mii de cazuri, nu vom face faţă şi atunci trebuie să ne pregătim pentru tratarea cazurilor uşoare acasă şi protejarea personalului medical prin cazarea acestora, astfel încât să nu meargă acasă. Pe mine mă îngrijorează capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă. Un aparat pentru funcţie respiratorie este folosit 3 saptamani în medie la un pacient, iar noi avem doar vreo 1300 de aparate”, a precizat Rafila.

Un număr de 1292 cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în total în România până vineri la ora 13.00, din care 263 în ultimele 24 de ore, cele mai multe înregistrate într-o singură zi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro