Promisiunea directorului CNAIR, la 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului: „Merită să aibă și un viitor”

0
Publicat:

S-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan! CNAIR anunță că are în derulare un contract, care va fi baza unui program investițional amplu pentru modernizarea din temelii a „celui mai frumos drum din lume”.

S-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului Foto: DRDP Brașov

Transfăgărășanul (DN7C) este unul dintre obiectivele strategice ale României, realizat 100% cu proiectanți și constructori români! Altitudinea la care este construit (2.042m) plasează acest drum național pe locul al doilea în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C), care urcă până la altitudinea de 2.145 m.

Transfăgărășanul a surprins turiștii din toate colțurile lumii. „Acesta este cel mai bun drum din lume! România, îţi mulţumim că ai acest drum. Putem să rămânem aici pentru totdeauna?”, au fost cuvintele lui Jeremy Clarkson în timpul unei filmări pentru emisiunea Top Gear.

Transfăgărășanul ar putea fi modernizat astfel încât să fie închis o perioadă de timp mult mai mică în timpul iernii. Aceasta este intenția Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, și Tudor Duțu, directorul regional al DRDP Brașov au transmis un mesaj comun cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului.

„Există o vorbă: e greu să construiești un drum dar este și mai greu să îl întreții. Turiștii care admiră aceste peisaje nici nu realizează de câte provocări trebuie să trecem noi, administratorii, pentru a le oferi zi de zi condiții sigure și confortabile de trafic: de la deszăpezirea din primăvară, până la înlăturarea efectelor nefaste ale condițiilor meteo extreme, specifice pentru zona alpină. Cu toate acestea, încercăm în fiecare zi să îmbunătățim prin munca noastră tot ce ne-au lăsat cei care au ctitorit această minunăție a ingineriei”, se arată într-o postare, pe Facebook, a DRDP Brașov.

Conducerea CNAIR a anunțat și viitorul proiect al Transfăgărășanului.

„Însă nu ajunge să privim doar spre trecut! «Cel mai frumos drum din lume», așa cum a fost denumit Transfăgărășanul, merită să aibă și un viitor. CNAIR SA are în acest moment în derulare un contract pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, care va fi baza unui program investițional amplu pentru modernizarea din temelii a Transfăgărășanului. Astfel, sperăm să-l putem menține deschis pe o perioadă cât mai îndelungată din an, poate chiar să eliminăm cu totul necesitatea restricționării circulației pentru perioade extinse. Considerăm că în acest mod putem să asigurăm acestui drum un loc binemeritat în secolul XXI iar cei care-l vor parcurge se vor putea bucura de frumusețea Transfăgărășanului multe decenii de acum înainte”, se mai arată în comunicat.

Transfăgărăşanul ar fi trebuit să poarte numele lui Ceauşescu

Drumul a fost inaugurat la  20 septembrie 1974, fiind prezent și Nicolae Ceaușescu. Deși ar fi trebuit inițial să poarte numele său, acesta a refuzat, iar drumul a devenit Transfăgărășan.

Nicolae Ceaușescu la inaugurarea Transfăgărășanului Foto: Arhivele Naționale ale României

Această construcție realizată la o asemenea înălțime nu a fost deloc ușoară. Dar faptele au demonstart că nici stâncile, nici înălțimile, nici viscolul, nici ploaia, nici furtuna nu pot împiedica realizarea unei opera mărețe atunci când cei ce și-au propus acest țel sunt hotărâți să înfrângă orice greutăți”, a precizat Nicolae Ceaușescu, cu ocazia inaugurării drumului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!