Proiect: Începând cu data de 1 iulie activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează exclusiv la cabinetele medicilor de familie DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ş.Both

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din afara spitalelor vor fi închise în următoarele 30 de zile, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, aflat pe agenda şedinţei de Guvern de astăzi. Totodată, de la 1 iulie, vaccinarea împotriva COVID-19 se va putea face doar în cabinetele medicilor de familie.

„Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi îşi încetează activitatea în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe”, prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă conform Hotnews.ro

De asemenea, potrivit sursei citate, începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară organizate conform prevederilor OUG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii. 

Totodată, centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare, care şi-au încetat activitatea, transmit autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială au funcţionat, toate documentele aferente desfăşurării activităţii de vaccinare. Documentele existente la nivelul centrului de vaccinare se arhivează conform legislaţiei în vigoare, la nivelul autorităţii publice locale, cu informarea Direcţiei de sănătate publică judeţene sau a Municipiului Bucureşti. 

„ Începând cu data de 1 iulie 2022 tariful pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie se stabileşte potrivit Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Începând cu data de 1 iulie 2022 din bugetul Ministerului Sănătăţii se asigură finanţarea activităţii de vaccinare prevăzută la alin. (4) precum şi sumele necesare achitării obligaţiilor de plată înregistrate pentru activitatea de vaccinare defăşurată anterior în cadrul centrelor din unităţile sanitare şi în cadrul cabinetelor de asistenţă medicală primară, care se asigură prin transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, mai prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG