Prognoza meteo. Se întorc ninsorile. Ce temperaturi se anunţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsorile se întorc FOTO Adevărul

Meteorologii anunţă temperaturi peste mediile caracteristice datei din calendar, însă vântul puternic va accentua senzaţia de frig. Nopţile rămân în continuare geroase, iar la munte se întorc ninsorile. În restul regiunilor se anunţă precipitaţii mixte.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, 17 ianuarie 2022, valorile termice se vor situa peste mediile caracteristice datei, dar vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte, în special pe creste, rafalele vor depãşi 90-100 km/h viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii, iar în restul zonelor vor fi viteze, în general, între 50 şi 65 km/h temporar asociate cu ninsori mai slabe.

Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi precipitaţii în vestul, nordul şi centrul teritoriului, iar noaptea, local în est şi pe arii restrânse şi în rest. La munte va ninge şi se va depune un nou strat, local mai consistent, în Maramureş şi Transilvania vor predomina ninsorile, tot cu depunere de nou strat, iar în restul zonelor se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 1 şi 8 grade Celsius, iar cele minime între minus 8 şi 3 grade Celsius. În orele dimineţii, pe spaţii mici, va mai fi ceaţă.

Ploi slabe în Bucureşti

La Bucureşti, luni, valorile termice se vor situa peste normele caracteristice perioadei, dar vântul se va intensifica treptat, în special după orele amiezii, când va avea rafale de 40-50 km/h. Cerul va avea înnorări, cu precădere pe parcursul nopţii, când probabilitatea ca trecător să plouă slab va fi relativ ridicată. Temperatura maximă va fi de 5-7 grade Celsius, iar cea minimă de -1 grad Celsius.

Vântul nu conteneşte nici marţi. Meteorologii anunţă intensificări la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, cu rafale de peste 80-90 km/h, precum şi în jumătatea de nord a Moldovei, peste 60-70 km/h, în timp ce în restul teritoriului vitezele se vor încadra, în general, între 45 şi 60 km/h. Noaptea vântul va slăbi treptat în intensitate. Cerul va fi variabil în vest şi sud-vest, dar va avea înnorări în rest unde pe spaţii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. La munte local va ninge, temporar viscolit. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între minus 10 şi minus 2 grade Celsius. Pe alocuri va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

La Bucureşti, marţi, 18 ianuarie, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, iar vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei, astfel că senzaţia de rece va fi accentuată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Temperatura maximă, conform ANM, va fi de 4-5 grade Celsius, iar cea minimă de minus 6 - minus 3 grade Celsius.

Condiţii de polei

Miercuri, 19 ianuarie, se anunţă vreme frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-vestul, nordul şi parţial în centrul ţării unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare şi mixte în nordul Moldovei unde vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, iar trecător şi în est şi sud-est. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor situa între minus 2 şi 6 grade Celsius, iar cele minime între -9 şi 0 grade Celsius. Pe alocuri va fi ceaţă.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea va fi în general frumoasă. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade Celsius, iar cea minimă de la minus 6 la minus 3 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 

Poliţistul care a accidentat mortal o fetiţă a anunţat la 112 că este agent de Poliţie şi că a lovit mortal un copil | Convorbirea cu operatorul 112

 

Atac cu topoare pe moşia lui Gigi Neţoiu. „Mi-au distrus maşina, un angajat era să fie omorât şi poliţia nu face nimic“

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța