Prima sală de sport destinată obezilor, în cadrul Institutului Naţional „C.I Parhon”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima sală de sport realizată în scopul dezvoltării şi recuperării sportive, destinată în special persoanelor suferinde de obezitate, a fost inaugurată luni de Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii şi Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului. Sala de sport se află în incinta Institutului Naţional de Enocrinologie „C.I. Parhon”.

„Fiind şi un eveniment special prilejuit de Ziua Mondială a Sănătăţii, am concretizat un proiect mai vechi între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului, acela de a începe să dăm în folosinţă câte o sală de sport în spitalele din România care au nevoie. Am început de data aceasta cu Parhon”, a explicat Nicolae Bănicioiu, potrivit Mediafax. 

„Este nevoie de intensificarea educaţiei copiilor privind alimentaţia corectă şi sănătoasă coroborate cu mişcarea şi sportul pe fondul creşterii obezităţii. Voi avea o discuţie cât mai aplicată cu ministrul Educaţiei pentru introducerea orelor de educaţie sanitară, în care elevilor să li se predea de la banalul curs de prim ajutor, dar pe care puţini îl cunosc, până la alimentaţia corectă şi sănătoasă. Ne consultăm cu doctorii de la Parhon, dar cred că trebuie să ajungem la ore suplimentare de sport în şcoală”, a spus Bănicioiu.

Gabi Szabo: este nevoie de mărirea numărului orelor de sport!

La rândul ei, Gabriela Szabo a spus că este nevoie de mărirea numărului orelor de sport şi educaţie fizică, atât în şcoli, cât şi în universităţi.

„Una dintre priorităţile noastre este aceea de a avea cât mai multe ore de sport în şcoală. (...) Avem o mare suferinţă în ceea ce priveşte infrastructura. Trebuie să vedem cum putem convinge primarii să reabilitaeze bazele sprotive pentru că pe unele chiar a crescut iarba, iar multe nu au vestiare. Să vedem cum putem să le reabilităm, pentru că Guvernul nu are bani pentru toate”, a declarat Szabo.

Managerul Institutului Parhon, Diana Loreta Păun, a spus că obezitatea la copil este o problemă de sănătate publică. Mai exact, obezitatea are multiple complicaţii, de la bolile cardiace, manifestate şi prin infarct la 20 de ani, la diabet, care în urmă cu zece ani afecta 150.000 de români, iar în prezent afectează un milion de români.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată