Fostul manager al Spitalului „C.I. Parhon” din Iaşi, în conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul manager al Spitalului „C.I. Parhon” din Iaşi Adrian Constantin Covic a fost în conflict de interese după ce ar fi obţinut venituri salariale de la două societăţi comerciale cu care unitatea sanitară a încheiat contracte în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis luni un comunicat în care a anunţat că a constatat existenţa conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Adrian Constantin Covic, şef al Secţiei Clinice de Nefrologie şi coordonator la Compartimentul de Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi (începând cu 21 mai 2012), întrucât în perioada exercitării funcţiilor de manager al spitalului (29 mai 2006 – 20 mai 2012) şi şef de secţie, „a deţinut şi deţine, împreună cu soţia şi mama sa, interese la două societăţi comerciale care au stabilit relaţii comerciale cu acest spital public, în perioada 29 mai 2006 - 27 mai 2013”.

Potrivit ANI, Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi ar fi încheiat, în perioada 29 mai 2006 - 27 mai 2013, 114 contracte comerciale şi 27 de acte adiţionale în valoare totală de 5.244.982 de lei (aproximativ 1.190.000 de euro) cu cele două societăţi comerciale de la care Adrian Constantin Covic, mama şi soţia acestuia au realizat venituri de natură salarială, în perioada fiscală 2006 – 2012.

Astfel, Adrian Covic a obţinut venituri de la SC Fresenius Medical Care Romania SRL, în baza unor contracte pentru servicii de consultanţă ştiinţifică, precum şi de la SC Fresenius Nephrocare Romania SRL, unde a deţinut funcţiile de coordonator centru, coordonator ştiinţific medical şi medic primar-nefrologie şi a prestat servicii de consultanţă ştiinţifică în domeniul medical. 

Tot de la SC Fresenius Nephrocare Romania SRL, soţia lui Covic ar fi obţinut venituri ca operator introducere, validare şi prelucrare date, iar mama acestuia, din funcţia de medic primar, a precizat ANI.

Adrian Constantin Covic a deţinut în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi funcţiile de director general, în perioada 20 martie 2003 - 15 aprilie 2006 şi manager, din 29 mai 2006 până în 20 mai 2012. Covic este, din 21 mai 2012, şef al Secţiei Clinice de Nefrologie şi coordonator la Compartimentul de Medicină Internă, iar din 1 martie 2012 deţine funcţia de prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.

„Covic Adrian-Constantin nu a depus declaraţii de avere şi de interese în perioada exercitării funcţiei de director general al Spitalului Clinic «Dr. C.I. Parhon» din Iaşi şi nici după data începerii exercitării funcţiei de şef de secţie în cadrul spitalului. Mai mult, în declaraţiile de avere depuse în perioada 2007 - 2011, Covic Adrian-Constantin nu a menţionat toate veniturile realizate”, mai arată inspectorii ANI.

Potrivit acestora, Adrian Covic ar fi încălcat dispoziţiile articolului 180, alineatul 2 din Legea 95/2006, potrivit cărora constituie conflict de interese deţinerea de către manager de interese la societăţi comerciale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care acesta lucrează. Dispoziţii se aplică şi în cazurile în care astfel de interese sunt deţinute de către rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv.

ANI a precizat că Adrian Constantin Covic a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile sale, acesta depunând la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Adrian Covic, unul dintre cei mai bogaţi doctori din Iaşi, în vizorul ANI. Medicul a primit bani de la şapte firme cât timp a condus Spitalul „Dr. C. I. Parhon”

Agenţia Naţională de Integritate a emis un verdict prin care Adrian Covic a fost declarat incompatibil cu orice funcţie de conducere sau demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite