Prețurile la utilități golesc buzunarele unităților medicale

0
Publicat:

Față de luna septembrie a anului trecut, facturile la energie electrică și gaze ale spitalelor au crescut spectaculos, chiar în condițiile plafonării prețurilor pentru unitățile publice, iar primele facturi la căldură vin luna viitoare. În plus, prețurile medicamentelor și ale materialelor sanitare sunt și ele în urcare.

Facturile mari la utilități i-ar putea lăsa fără medicamente pe bolnavii din spitale Foto: Arhivă

Un milion de lei este factura la energie electrică primită de un spital de urgență din București. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a mai spus că ministerul a făcut o analiză a acestor cheltuieli în 355 de spitale din toată țara, rezultând o creștere de 45% pentru lunile iulie, august și septembrie, comparativ cu anul trecut, în timp ce pentru gaze, creșterea este de aproape 80 de procente. Iar aceste creșteri pentru spitale înseamnă mai puțini bani pentru medicamente și produse sanitare. „O să vin cu o propunere concretă adresată Guvernul României, Ministerului de Finanţe, ca să găsim o soluţie ca această diferenţă să poată să fie compensată şi banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi, mai ales că şi acolo vedem creşteri pe toate palierele”, a dat asigurări ministrul.

”Vom păstra o sumă cât putem”

Deocamdată, spun managerii de spitale, situația nu este nici roz, dar nici foarte neagră. Asta pentru că avalanșa creșterilor la utilități este încă la început, iar primele facturi la căldură urmează să vină către sfârșitul acestei luni. „Noi avem centrala noastră și o imagine precisă vom avea la începutul lunii decembrie. Facturile la utilități le achităm din banii pe care-i primim de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate. Vom păstra o sumă cât putem pentru a achita aceste facturi. Când nu vom mai putea, poate ne adresăm primăriei. Sunt și spitale, cum sunt cele din Craiova, în care utilitățile sunt achitate de primărie sau oricum ajută și autoritățile locale. Pe noi, autoritățile locale ne-au ajutat foarte rar”, a spus prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara.

Cât privește creșterile de prețuri la medicamente, adaugă universitarul, din fericire, în farmacia spitalului există încă stocuri: „Pentru medicamentele din programele naționale ne-am aprovizionat, vom vedea însă la începutul anului viitor cum va fi cu programul de TI, plus că foarte mulți funizori ne-au anunțat că prețurile din Canamed se vor modifica. Așteptăm să vedem cu cât vor crește”.

”Mă aștept la facturi mai mari pentru octombrie și noiembrie”

Și la Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, instituție subordonată Ministerului Sănătății, facturile la utilități au crescut. „Există o reglementare a Guvernului referitor la modalitatea de facturare a energiei electrice și asta impune un preț fix pentru spitale. De exemplu, față de septembrie 2021, în septembrie 2022 la noi este o creștere de 30%. Nu este o creștere pe care să nu o fi așteptat în contextul actual, dar asta nu înseamnă că nu contează, dar e o creștere de 30.000 de lei. La gaze, este de 3.000 de lei, dar noi încă vorbim de luna septembrie, când noi nu începusem încă furnizarea de agent termic, am început la 1 octombrie. Mă aștept ca în octombrie și noiembrie să fie mult mai mare factura la gaze”, a precizat managerul institutului, dr. Beatrice Mahler.

Pe de altă parte, mai spune directorul bucureștean, până în luna decembrie, Casa va plăti cheltuielile spitalelor. „Adică, nu primim bani pentru activitatea pe care o facem, ci pentru cheltuielile pe care le avem. Nu este act de management, din punctul meu de vedere, dar nici nu se întâmplă să faci servicii și să rămâi cu datorii față de furnizori. Nu știu ce vom face din ianuarie încolo”, mai spune dr. Mahler.

În plus, mai spune managerul de la „Nasta“, sunt foarte multe acorduri-cadru pe medicamente pentru care s-a primit negație în acest moment. „Am început o licitație cu 40 de medicamente care deși aveam un acord-cadru nu mai sunt aduse de furnizori pentru că nu mai pot susține prețul, deși există în fiecare acord-cadru o compensare de preț care să permită ajustarea acestuia fără a face altă licitație. Dar creșterea prețului a depășit acea ajustare posibil legală și, din păcate, am început din nou licitații și negocieri pentru a putea avea medicamente. Se găsesc pe piață, dar la prețuri mult mai mari și, din păcate, este un proces aflat încă în dinamică. Nu pare să se stabilizeze și nu știu când se va stabiliza. Același lucru se întâmplă și la medicamente și la materiale sanitare și la dezinfectanți, e o schimbare de preț continuă și încă nu se vede un orizont în care lucrurile să se stabilizeze”, a conchis dr. Beatrice Mahler.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%