Preşedintele Colegiului Medicilor, despre reţeta electronică: MS a primit bomba în mână. Lucian Duţă se lăudase că dacă vor muşchii lui, se face

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, crede că Ministerul Sănătăţii s-a trezit cu bomba în mână.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, crede că Ministerul Sănătăţii s-a trezit cu bomba în mână în ceea ce priveşte introducerea reţetelor electronice. La rândul său, ministrul Vasile Cepoi arătând că se face o analiză, iar dacă riscurile sunt reale nu se va implementa întrucât sistemul nu va funcţiona.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că el a atras atenţia, încă de anul trecut, asupra riscurilor pe care le presupune implementarea reţetelor electronice, însă fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă "a spus că dacă vor muşchii lui, se va face".

"Domnul Lucian Duţă a elaborat această strategie anul trecut, după care a lansat-o pe piaţă. Domnul Lucian Duţă se bucura de o anumită forţă, în aşa fel încât MS nu avea niciun cuvânt de spus - dacă vă aduceţi aminte, în conflictul dintre ministrul Cseke şi Lucian Duţă a câştigat Lucian Duţă, că a avut acea susţinere. În acest mod, lucrurile au mers în continuare, la schimbarea de Guvern, lucrurile erau deja demarate, anunţate. Colegiul Medicilor încă de anul trecut a atras atenţia asupra acestor riscuri, dar domnul Duţă a spus că dacă vor muşchii lui, aşa se va face. (...) Actualul minister al Sănătăţii a primit bomba în mână", a spus preşedintele Colegiului Medicilor, potrivit Mediafax.
Vasile Astărăstoae a arătat că organizaţia are o poziţie foarte clară în legătură cu acest subiect, spunând că nu crede într-o implementare rapidă a reţetei electronice, ci eventual după 1 ianuarie 2013.
"Poziţia Colegiului Medicilor este foarte clară, ne-am cam săturat să se înceapă o activitate fără să ştim din punct de vedere legal cum se desfăşoară, cât timp nu apare în Monitorul Oficial nu există cadru legal, nu-mi e opozabilă o decizie a Guvernului pe care n-o cunosc", a spus el.
Astărăstoae a completat că vrea să vadă cum a fost construit softul, astfel încât să nu aducă atingere autonomiei profesionale a medicului. El a spus că are o "reţinere" că se poate implementa acest sistem într-o lună, mai ales că medicii nu au fost instruiţi.

Astărăstoae a subliniat că, din cei peste 13.000 de medici prescriptori, maxim 10% au fost instruiţi, şi aceia mai mult în sistemul că "s-a bifat", că softul este cunoscut, la nivelul CNAS, de trei sau patru persoane. El a acuzat CNAS că are o atitudine dictatorială şi o lipsă de transparenţă care îngrijorează.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că în prezent se desfăşoară o analiză privind reţeta electronică, iar dacă riscurile sunt reale nu se va implementa, întrucât sistemul nu va funcţiona.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani