Premiul „Femei care au reuşit“, ediţia 2021, din Italia, câştigat de o româncă. Cătălina Curceanu, cercetătoare: „Discriminarea începe din copilărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Curceanu FOTO / Arhivă Adevărul

Cătălina Curceanu, cercetătoare româncă de top, specializată în fizică nucleară, intenţionează să facă o asociaţie a femeilor de ştiinţă din străinătate, originare din România.

Cătălina Curceanu estei stabilită de peste 20 de ani în Italia, unde lucrează la Laboratorul de fizică nucleară de la Frascati. Românca a primit zilele trecute prestigiosul premiu „Femei care au reuşit”, ediţia 2021, decernat de către organizaţiile „Sportello Donna” şi „Stati Generali delle Donne”, sub egida Comisiei Europene şi a Universităţii din Pavia.

Românca a fost premiată altături de alte 14 femei, toate italience, care-şi desfăşoară activitatea în diferite domenii de activitate şi cărora li s-a recunoscut  meritul de a “reuşi, prin talentul şi spiritul de iniţiativă, să supravieţuiască crizei şi să ajungă în poziţii de top, urmându-şi propriile cariere”.

Cătălina Curceanu a declarat pentru rotalianul.ro că este încântată că a primit această distincţie, mai ales că este un premiu special pentru femei. 

"În lume, în general, este o mare discriminare – care începe foarte devreme – de când fetiţelor li se face cadou o păpuşă sau o bucătărie de jucărie, iar băieţilor, ceva tehnic. Chiar stârneşte scandal dacă un băieţel cere o păpuşă sau vrea la balet, iar o fetiţă vrea maşinuţe şi box! Sunt încă multe ţări unde femeile au foarte greu acces în lumea ştiinţei, şi la facultate în general. Alte ţări unde există oarecum un echilibru, unde însă discriminarea este mai subtilă şi se manifestă mai ales în rolurile de responsabilitate. Iar aici se găsesc mult mai puţine femei decât ar fi de aşteptat!”, a declarat Cătălina Curceanu pentru roitalianul.ro.

Cercetătoarea Cătălina Curceanu a mai precizat că intenţionează ca în viitorul apropiat să înfiinţeze o asociaţie a femelor de ştiinţă. „Chiar la Laboratorul de fizică nucleară de la Frascati, este colega mea Diana Sirghi, din grupul meu, ca să dau doar un exemplu. Dar desigur sunt multe altele! Şi chiar le rog, să mă contacteze – poate facem o Asociaţie a femeilor de ştiinţă din străinătate, originare din România”, a declarat ea.

Pasionată de fizică din copilărie, Cătălina Curceanu este un nume cunoscut în Europa şi în lume datorită rezultatelor obţinute în cercetare în domeniul fizicii fundamentale. Românca este autoarea a peste 300 de articole ştiinţifice.  A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti ca şef de promoţie, cu specializare în fizica particulelor elementare şi fizica nucleară. Are un doctorat în fizică, obţinut la IFIN-HH, Bucureşti.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Închisoare de la 1 la 5 ani pentru contribuabilii care nu-şi plătesc dările la timp (proiect)

Se schimbă fundamental regulile Spaţiului Schengen. Cum stăm cu visele roz ale Românei?

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani