Poliţiştii din Ploieşti, scutiţi medical de alergatul hoţilor prin ploaie sau cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva

Zeci de poliţişti locali din Ploieşti, majoritatea de la Ordine Publică,  au prezentat scutiri eliberate de medici, ca urmare a unor afecţiuni de care ei suferă. Astfel, unii dintre ei nu ar avea voie să patruleze când plouă, să conducă autovehicule sau să poarte armă. Astfel în zonă s-au înmulţit cazurile de vandalism stradal, mai cu seamă pe timpul nopţii.

Primarul Andrei Volosevici a anunţat marţi, 4 mai, în timpul unei conferinţe de presă, că din totalul de 102 poliţişti locali de la Ordine Publică, 10 pot lucra doar la schimbul 1, din cauză că ar suferi de diverse afecţiuni, în special hipertensiune.

CAS va dispune o verificare a acestor documente medicale.

Edilul spune că a transmis o adresă la CAS prin care a solicitat o reverificare a documentelor medicale care "stau la baza deciziilor cel puţin ciudate şi a unor încadrări ciudate”, conform ziarului Libertatea. 

Directorul Poliţiei Locale Ploieşti, Adrian Vaida, a precizat că, din punct de vedere legal, este nevoit să modifice fişa postului fiecărui salariat care are probleme medicale, astfel încât acesta să fie scutit de la activităţile interzise de medici.

  

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat