Polițiștii de frontieră au reținut bunuri, de aproape 6 milioane de lei, ascunse într-un camion

0
Publicat:

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma verificării unui camion, o cantitate uriașă de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste șase milioane de lei.

Țigări de aproape 6 milioane de lei descoperite într-un camion Foto: Poliția de Frontieră

Conform unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, pe 17 iulie, în jurul orei 01:20, în zona DN 5D, poliţiştii de frontieră giurgiuveni

În timp ce au oprit, pe 17 iulie, în jurul orei 01:20, în zona DN 5D, pentru verificare un camion, condus de un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în interiorul mijlocului de transport şi a remorcii acestuia mai multe pachete de ţigări, fără marcaj fiscal.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.930.000 de țigarete (196.500 de pachete) pentru care șoferul în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență. Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 5.895.000 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituţiei”, a transmis Poliția de Frontieră Română, într-un comunicat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de: ,,deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”.

De asemenea, în ultimele trei zile, polițiștii au descoperit și alte nereguli. Astfel, în data de 18 iulie, în jurul orei 02:00, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Vamale Craiova - Serviciul Echipe Mobile Calafat, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în zona staţiei de taxare Calafat-Vidin.

În urma verificării autovehiculului, condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 54 de ani, s-au descoperit alte 5.720 de ţigarete (286 pachete), purtând timbru de acciză Bulgaria, cantitate peste limita admisă de lege şi pentru care bărbatul nu poseda documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 8.580 de lei, a fost reţinută şi introdusă în camera de corpuri delicte a instituţiei, iar cetăţeanul bulgar a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei.

În data de 19 iulie, în jurul orei 00:45, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat, au oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, în zona staţiei de taxare Calafat-Vidin. Autovehiculul era condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 34 de ani.

În urma verificării, echipa mixtă a descoperit ascunse în interiorul roţii de rezervă şi în zona pragurilor 10.200 de ţigarete (510 pachete), purtând timbru de acciză Bulgaria, cantitate peste limita admisă de lege şi pentru care bărbatul nu poseda documente de provenienţă. Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 12.750 de lei, a fost reţinută”, potrivit sursei citate. În cauză s-a deschis un dosar penal.

Tot pe 19 iulie, în jurul orei 02:30, în zona DN 5D, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un autocar, condus de un cetăţean turc.

„În urma controlului efectuat asupra autocarului, poliţiştii au descoperit mai multe pachete de ţigări, fără marcaj fiscal. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.900 de ţigarete (345 de pachete) care aparţineau unuia dintre pasageri, respectiv unui cetăţean român, în vârstă de 45 ani”, anunță Poliția de Frontieră.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 10.350 de lei, a fost reţinută. Și în acest caz, s-a deschis un dosar penal.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort