Plăţile Comisiei Europene pentru POSDRU ar putea fi suspendate după data de 6 octombrie 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu exclude varianta ca România să piardă o parte din banii UE     Foto: Mediafax

Autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) a primit termen limită de la Comisia Europeană 6 octombrie 2012 pentru rezolvarea deficienţelor constatate în urma auditului, altfel plăţile către România vor fi suspendate. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Europene consideră însă că misiunea este una "imposibilă", potrivit Mediafax.

Directorul general al AM POSDRU, Cristian Ababei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că România a primit la 7 august o scrisoare de presuspendare a plăţilor din partea Comisiei Europene (CE) şi, potrivit legislaţiei în vigoare, mai avem două luni la dispoziţie pentru punerea în aplicare a recomandărilor făcute de CE.

În caz contrar, plăţile de la Comisie în contul rambursărilor din proiectele POSDRU trimise de România spre decontare, plăţi care au fost deja efectuate către beneficiari din bugetul naţional, vor fi suspendate, parţial sau total, după data de 6 octombrie 2012.

AM POSDRU a pregătit un plan de măsuri de redresare, în baza recomandărilor efectuate după auditul declanşat în primăvară, ce urmează să fie transmis CE în această săptămână, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, care coordonează activitatea instituţiei.

De ce vrea CE suspendarea plăţilor POSDRU

Principalele probleme semnalate în raportul de audit al CE se referă la procesul de evaluare şi selecţie, care arată deficienţe sistemice şi faptul că nu asigură selecţia proiectelor calitative, dar şi la faptul că regulile naţionale de eligibilitate sunt ambigue în măsura în care permit o alocare şi o utilizare ineficiente a resurselor în implementarea proiectelor.

Potrivit raportului de audit al CE, s-a mai constatat că verificările de management prezintă deficienţe în ceea ce priveşte metodologia aplicată pentru eşantionarea documentelor justificative controlate, precum şi costuri ridicate aferente resurselor umane, care nu au putut fi justificate prin rapoartele de activitate sau prin documentele suport.

Oficialii admit posibilitatea suspendării fondurilor către România

Câmpeanu a recunoscut că este foarte posibil ca cererile de rambursare din cadrul POSDRU să nu mai fie onorate de către Comisia Europeană, ceea ce ar duce la o nouă perioadă de suspendare a programului.

"La nivel central şi regional, se fac eforturi supraomeneşti pentru ca, în septembrie-octombrie, să demonstrăm CE că în România se poate funcţiona corect şi cinstit, astfel încât aceste plăţi să nu se suspende sau, dacă se suspendă, să fie pentru o perioadă scurtă de timp. (...) Vrem să dăm garanţia că suntem pregătiţi şi pentru perioada următoare de finanţare, 2014-2020, astfel încât să avem un grad ridicat de absorbţie", a declarat ministrul Muncii, potrivit Mediafax.

Răzvan Cotovelea, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) pentru Coordonarea instrumentelor structurale, a precizat că rezultatele din cadrul POSDRU sunt efectele a ceea ce s-a întâmplat în anii 2010-2011 şi precizează că ceea ce Ministerul Muncii trebuie să remedieze în următoarele luni este aproape "misiune imposibilă".

"Comisia Europeană şi toate misiunile de audit au avut ca încadrare în timp aceşti ani. Rezultatele nu sunt pozitive. În acest moment, avem o presuspendare a POSDRU, adică două luni de la primirea scrisorii pentru a remedia disfuncţionalităţile. Misiunea Ministerului Muncii este aproape imposibilă", a spus Cotovelea, potrivit Mediafax.

România nu a mai cerut bani de la CE din iulie

De altfel, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara încă din luna mai că reprezentanţii Comisiei Europene urmează să decidă, cel mai probabil, suspendarea plăţilor din Fondul Social European către POSDRU, în urma misiunilor de audit.

Oricum, o măsură intermediară a fost instituită începând cu 1 iulie 2012, dată de la care România nu mai trimite Comisiei cereri de rambursare a cheltuiellilor pentru POSDRU, în aşteptarea unui verdict. 

Cu toate acestea, secretarul de stat din MAEur a reiterat faptul că plăţile către beneficiari se vor face în continuare de la bugetul de stat, aceasta fiind o obligaţie a statului român, în speranţa că aceste sume vor fi decontate de la Bruxelles, după rezolvarea problemelor identificate.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că, până în prezent, statul român a făcut plăţi către beneficiarii POSDRU în valoare de aproximativ 30% din valoarea totală a proiectelor contractate, însă gradul de absorbţie, adică ponderea sumelor recuperate de România de la UE, este de doar 7,73%.

Alte trei programe operaţionale vizate de suspendare

În total, România are alocate peste 4 miliarde de euro din Fondul Social European pentru POSDRU, program destinat dezvoltării resursei umane autohtone în perioada 2007-2013. 

Până în prezent, România a semnat contracte cu beneficiarii POSDRU care ajung la aproape 90% din alocarea financiară totală. Problema rămâne însă recuperarea sumelor suportate de Comisie din totalul plăţilor deja efectuate către beneficiari de la bugetul naţional.

Probleme nu sunt doar la POSDRU. Potrivit secretarului de stat Răzvan Cotovelea, România are în suspendare Axa de Infrastructură Rutieră a Programului Operaţional Sectorial (POS) Transporturi, cea mai consistentă ca alocare financiară.

În aceeaşi situaţie se află şi Programul Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice şi, de asemenea, se aşteaptă decizia Comisiei Europene în privinţa suspendării POS Mediu, pentru conflicte de interese, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO