Pilotul Marian Cojocaru, care s-a prăbuşit cu paramotorul la Comana, operat la un spital privat din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul Marian Cojocaru, care s-a prăbuşit cu paramotorul la Comana, a fost operat de medicii de la un spital privat din Capitală. Familia acestuia a strâns iniţial bani pentru a-l transfera în străinătate, după ce bărbatul contractase două infecţii din Spitalul Bagdasar Arseni, unde a beneficiat de asistenţă medicală imediat după incident.

Pilotul a fost supus unei intervenţii spinale, care a decurs fără incidente, un CT făcut ulterior confirmând atât corecta poziţionare a montajului spinal, cât şi decomprimarea măduvei.

„Pacientul, politraumatizat prin accident aviatic în data de 10.07.2016, a fost iniţial internat într-o altă unitate spitalicească, unde a fost tratat pentru sindrom de aspiraţie pulmonară, traumatism toracic şi cranio-cerebral”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de spitalul privat unde a fost operat Marian Cojocaru.

Conform medicilor, va fi nevoie de recuperare semnificativă pe termen lung, de kinetoterapie şi tratament specializat de recuperare neurologică.

Pilotul a luat două infecţii intraspitaliceşti

Pilotul paramotorului care a fost internat la Spitalul„ Bagdasar - Arseni” pe 10 iulie a contractat două bacterii care au o rezistenţă extrem de mare la antibiotice. Este vorba despre Klebsiella pneumonie şi Acinetobacter baumanni, care au complicat situaţia medicală  a pilotului de 44 ani.

Bărbatul a fost internat  pe secţia de terapie intensivă, la început fiind şi intubat şi ventilat mecanic. 

În accidentul petrecut pe 10 iulie şi-a pierdut viaţa pasagerul paramotorului, Nik Baydin, chitaristul trupei The Rock, o formaţie tribut AC/DC. Cetăţean rus rezident în Bucureşti, Baydin nu a mai putut fi salvat de echipajul SMURD care a ajuns la locul accidentului şi a încercat să îl resusciteze, decesul fiind declarat la mai bine de o oră de la prăbuşirea paramotorului pilotat de şeful Aerodromului Comana, Marian Cojocaru.

Cojocaru a participat la o misiune umanitară

Cojocaru a participat, în 2012, la o misiune umanitară în judeţul Buzău. Atunci, el a aruncat pâine şi conserve, din paramotorul pe care îl pilota, localnicilor comunei buzoiene Valea Salciei, care erau izolaţi din cauza ninsorilor abundente.

Pilotul a ajuns la Buzău cu paramotorul pe o platformă, a mers în localitatea Buda, la câţiva kilometri de Valea Salciei, unde împreună cu autorităţile au deszăpezit o uliţă de unde să poată decola. Timp de două zile, Marian Cojocaru a zburat de cinci ori deasupra comunei Valea Salciei, la minus 10 grade Celsius, şi a distribuit alimente oamenilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată