Peste 200 de sindicalişti din Sănătate pichetează Ministerul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de sindicalişti din Sănătate au început, marţi, seria pichetărilor programate pe 20 şi 27 septembrie şi 4 octombrie, cauzate de inechităţile salariale, anunţă Agerpres.

"Este primul pichet din seria de acţiuni pe care Federaţia Sanitas le-a hotărât. Participă colegii din Bucureşti, colegii din Argeş. Ştiţi foarte bine că suntem nemulţumiţi de acele două ordonanţe, care, în loc să creeze un echilibru şi să rezolve inechităţile, au bulversat în totalitate sistemul de salarizare", a declarat prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, potrivit Agerspres.

Acţiunea de pichetare va dura până la ora 13:00, iar potrivit promisiunilor preşeditelui Sanitas, Leonard Brăescu, pe 27 septembrie va fi pichetat Ministerul Finanţelor Publice tot, iar pe 4 octombrie vom picheta Ministerul Sănătăţii.

Sindicaliştii vor creşteri şi pentru personalul tehnico-administrativ

Concret, Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS, spunea că trebuie majorate şi salariile funcţionarilor publici din DSP-uri, ale medicilor şcolari, ale celor care lucrează în creşe.

„Alegerile sunt foarte departe, noi vorbim de proxima perioadă. Din calculele noastre, efortul bugetar era de 5 - 6 - 7 milioane de lei, impactul era undeva la 23.000 de oameni din bugetul alocat sănătăţii. Până la rectificare vrem să venim cu soluţii noi. Octombrie ar fi o lună rezonabilă pentru majorări”, a declarat Bărăscu.

Referitor la suma care ar fi necesară pentru acordarea de majorări salariale personalului tehnico-administrativ din spitale, Voiculescu a precizat că Ministerul Sănătăţii trebuie „să îşi facă temele”.  „Eu cred că suma este cumva diferită în funcţie de ce categorii vrem să ajutăm, trebuie să ne facem temele. Ordonanţa 20 a fost un lucru bun, nu înţeleg de ce sunt medici care nu semnează contractele de muncă cu timp parţial. Nu cred că vom avea spitale care să nu aibă linii de gardă, creşterile sunt de la 60 la 80%”, a conchis ministrul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată