Patru transplanturi renale, în derulare la Institutul Clinic Fundeni. Câţi pacienţi români se află pe lista de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţie de transplant renal FOTO Adevărul

Patru transplanturi renale sunt în derulare la Institutul Clinic Fundeni, de noile organe urmând să beneficieze doi pacienţi aflaţi pe hemodializă, de 32, respectiv 36 de ani. Ceilalţi viitori receptori urmează să fie selectaţi.

Potrivit unui comunicat de presă, recoltările au fost făcute la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Rinichii provin de la o femeie în vârstă de 66 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral şi de la un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care a fost victima unui traumatism cranio-cerebral. 

„După o perioadă de câteva luni, în care numărul donatorilor în moarte cerebrală a fost foarte mic, avem o veste bună pentru pacienţii noştri: prelevarea şi transplantarea a patru rinichi, în aceeaşi zi, ceea ce constituie o şansă deosebită pentru bolnavii aflaţi în dializă”, a declarat academicianul Ioanel Sinescu, şeful Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni. 

Medicul a declarat că pacienţii sunt selectaţi după criterii medicale standardizate, folosite de toate clinicile din Europa în care se realizează transplant renal. 

„Între donator şi receptor trebuie să existe o serie întreagă de compatibilităţi precum cea de grup sangvin, cea imunologică de minim 50%, ideal ar fi cea întâlnită la gemeni de 100%, precum şi condiţia biologică a receptorului care trebuie să nu prezinte coexistenţe morbide şi nici contraindicaţii de anestezie sau chirurgicale pentru o operaţie dificilă”, a completat Sinescu. 

1.500 de pacienţi se află pe lista de aşteptare pentru un rinichi 

De la începutul anului şi până acum, la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni au fost realizate 53 de transplanturi, 31 cu grefe de la donatori în viaţă şi numai 22 cu grefe primite de la donatori în moarte cerebrală, pe lista de aşteptare aflându-se peste 1.500 de pacienţi.

„O altă statistică realizată pentru perioada 2005-2014 (10 ani) arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale şi postransplant se înregistrează 804 (78,74%) pacienţi în viaţă care trăiesc cu funcţie renală normală, 99 (9,69%) pacienţi se află pe dializă, 41 (4,01%) au dispărut din evidenţe din motive necunoscute (plecaţi în străinătate), 70 (6,85%) au decedat din diferite cauze, având la acel moment funcţiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcţiilor renale”, a declarat Ioanel Sinescu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!