Patriarhia Română „speră intens” că slujbele religioase se vor relua în biserici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest moment, slujbele sunt permise doar în afara lăcaşelor de cult Imagine: EPA

Patriarhia Română consideră că revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase şi în interiorul lăcaşurilor de cult, cu respectarea subînţeleasă a regulilor de distanţare fizică şi de igienizare a spaţiilor liturgice stabilite de autorităţile competente, este deja deplin justificată şi adecvată actualei realităţi sociale româneşti, se arată într-un comunicat.

 Au fost făcute, inclusiv recent, „fireşti şi consistente demersuri către autorităţi, însoţite de speranţa intensă a unui răspuns realist şi înţelept”, a spus purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu.

El consideră că „revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esenţială în păstrarea echilibrului moral şi spiritual al acestuia”.

„Istoria universală a umanităţii relevă indubitabil că, indiferent de gradul de secularizare, resorturile cele mai profunde ale vieţii personale şi sociale rămân cele de natură religioasă şi că gradul de claritate morală din interiorul unei societăţi este conferit de viaţa spirituală a acesteia”.

BOR: „Oamenii doresc slujbe în biserici”

Biserica Ortodoxă Română a arătat „cu prisosinţă, în cel mai practic şi evident mod, că este implicată real în apărarea şi promovarea sănătăţii publice, atitudinea sa, ca şi a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgenţă şi de alertă impuse de pandemie”.

În comunicat se mai arată: „Oamenii cei mai implicaţi în situaţia de criză prin care a trecut recent şi încă trece România au fost cei care şi-au dovedit prin fapte concrete ale credinţei solidaritatea cu cei afectaţi de pandemie, cu instituţiile medicale şi cu autorităţile înseşi. Aceşti oameni care dau suflu moral societăţii româneşti, care promovează prin viaţa lor valorile fertile social ale credinţei creştine şi care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică”. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi